Iacob a fost unul dintre cei patru fraţi, Iacob, Iosif, Simon şi Iuda, fii ai lui Cleopa şi ai Mariei, verişoară a Născătoarei de Dumnezeu, Fecioara Maria.
Pe Iacob îl chema Iacob al lui Alfeu deoarece tatăl sau, Cleopa, purta şi acest nume. Iar pentru a putea fi deosebit de Iacob, fiul Salomeei şi al lui Zevedeu, acesta mai este cunoscut şi sub denumirea de „Iacob cel mic”. Astfel, Sfântul Apostol Iacob îl văzu pe Domnul Iisus Hristos Înviat.
Mai mult, acesta era încredinţat de învierea morţilor, fapt combătut de saduchei, motiv pentru care aceştia îl urau. La conducerea acestora se află Ana cel tânăr, fiul al arhiereului Ana, personaj care luptase din toţi rărunchii pentru răstignirea Mântuitorului. În anul 62, pe când Sfintele Paşti erau sărbătorite, saducheii se folosesc de faptul că noul procurator, Albin, care a fost numit în locul lui Festus, cel care murise, nu ajunsese încă pentru a-şi lua slujba în primire şi plănuiesc să îl omoare pe Sfântul Apostol Iacob, scrie calendarulortodox.ro
Potrivit istoricului Eusebiu de Cezareea, episcopul Ierusalimului se urcă pe cea mai înalta platforma a templului de unde îndemna poporul să renunţe la credinţă în Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Totuşi, Iacob, rudă Domnului mărturiseşte cu şi mai multă tărie credinţă în Mântuitorul nostru, motiv pentru care este aruncat de la acea înălţime mare. Totuşi, acesta nu muri pe loc, apucând să se roage la bunul Dumnezeu spunând: „Doamne, iartă-le lor păcatul acesta, că nu ştiu ce fac”. Un filu al lui Rehav, care era şi preot, îi ia apărarea sfântului însă puţin cam prea târziu dat fiind faptul că un pagan din mulţime apucă să îl lovească în cap pe Sfântul nostru Apostol Iacob, care îşi da sufletul în mâinile bunului Dumnezeu.
