Shanghai a relaxat cele mai importante restricții anti-Covid în urma numărului scăzut de cazuri raportate. Acesta este un pas important pentru revenirea la normalitate după o izolare de două luni, care i-a adus la exasperare pe cetățeni.
În mai multe cartiere au fost lansate focuri de artificii la miezul nopții în semn de sărbătoare. Locuitorii spun că a fost aceeași atmosferă ca la Anul Nou Chinezesc.
Oamenii au sărbătorit ridicarea restricțiilor în stradă. Au dansat și au cântat la fel ca în vremurile bune.
Însă autorităţile au avertizat că reîntoarcerea la normalitatea de dinainte de pandemie nu este încă posibilă.
Acum, locuitorii metropolei merg din nou la muncă iar transporturile în comun funcţionează normal.
„Azi este prima zi în care putem ieși afară fără restricții. A fost extrem de neplăcut, mai ales că am stat atât de mult în carantină. Acum însă, pot spune că atmosfera este cu adevărat unică”, spune un locuitor.
În timpul carantinei, oamenii au urlat la geam de disperare, în timp ce foametea a cuprins orașul și i-a adus pe chinezi în punctul în care au ajuns să fure provizii din magazine.
Închiderea celui mai populat oraș din China a slăbit economia, a scăzut consumul şi a dezechilibrat puternic lanţurile mondiale de aprovizionare.