Cuviosul Ioan Iacob a fost un sihastru care a petrecut mulți ani în Țara Sfântă, pe Valea Iordanului și în pustiul Hozeva.
S-a născut în satul Crăiniceni, comuna Păltiniș, județul Botoșani, la 23 iulie 1913, într-o familie de țărani credincioși. Între anii 1926-1932, Ilie, cum se numea din botez, a urmat Gimnaziul "Mihail Kogălniceanu" din Lipcani (Hotin) și Liceul "Dimitrie Cantemir" din Cozmeni. În 1932, a susținut examenul de bacalaureat la Cernăuți.
A intrat ca viețuitor în obștea Mănăstirii Neamț, în 1933, iar în 1936 a fost tuns în monahism, primind numele de Ioan. În același an, a plecat cu alți doi călugări în Țara Sfântă, unde s-a închinat mai întâi la Locurile Sfinte din Ierusalim, conform Agerpres.
În anul 1938 a intrat în obștea monahală a Mănăstirii Sfântul Sava, aflată pe valea Iordanului, unde s-a nevoit vreme de opt ani în diferite ascultări, îngrijitor de bolnavi, paracliser, ghid și bibliotecar, care i-au dat posibilitatea să învețe bine limbile greacă, arabă și engleză. În această perioadă a îmbrăcat schima mare, ultima treaptă a monahismului, pe care o primesc monahii care au ajuns la un nivel înalt de îmbunătățire spirituală.
În 14 septembrie 1947, a fost numit egumen la schitul românesc Sfântul Ioan Botezătorul de la Iordan. Timp de cinci ani, cât a dus această ascultare, cuviosul Ioan a săvârșit zilnic sfintele slujbe în limba română, a scris și tradus numeroase pagini patristice de învățătură pentru călugări sau pelerini, a compus un bogat volum de versuri duhovnicești, a înnoit chiliile și biserica schitului și, mai ales, viața duhovnicească, ostenindu-se mult pentru primirea pelerinilor din țară.
În 1952, s-a retras, la Mănăstirea Sfântul Gheorghe Hozevitul, unde a viețuit timp de opt ani într-o peșteră din apropiere, numită Chilia Sfintei Ana.
La 5 august 1960, fiind foarte bolnav, s-a sfârșit din viață, în vârstă de numai 47 de ani, fiind prohodit și așezat chiar într-una din încăperile peșterii.
Potrivit unei tradiții locale, după 20 de ani, în anul 1980, conducerea Mănăstirii Sfântul Gheorghe Hozevitul a deschis peștera urmând ca osemintele să fie mutate în locul de obște. Pentru că trupul său a fost găsit întreg și bine mirositor, cu binecuvântarea Patriarhiei Ierusalimului, aceste moaște au fost puse într-o raclă din lemn de abanos și așezate în biserica Mănăstirii Sfântul Gheorghe Hozevitul.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a canonizat ca sfânt, la 20 iunie 1992, sub numele de "Sfântul Ioan Iacob cel Nou de la Neamț (Hozevitul)", fiind pomenit în fiecare an la 5 august.
