UPDATE 12:40 - Florian Coldea a ajuns, luni, la sediul DNA. "Generaul negru" a venit insotit de avocatul Alexandru Serban.
Acesta a declarat ca a fost citat de procurori sa se prezinte la DNA luni, la ora 13.00.
Anterior ca Florian Coldea sa ajunga la sediul anticoruptie, surse Realitatea PLUS au precizat ca se va extinde urmarirea penala in dosarul legat de optimizarea din justitie pe care o facea Coldea alaturi de Dumitru Dumbarava. Se vor aduce noi acuzatii inculpatilor. Totodata, este posibil ca sa se prelungeasca controlul judiciar impus celor 4 inculpati din dosar, mai spun sursele citate.
Cu jumatate de ora inainte ca acesta sa ajunga la DNA, si Dan Tocaci, unul dintre pionii principali ai rețelei coldiste, s-a prezentat si el la sediul directiei. Acesta a stat aproximativ o ora si jumatate cu procurorii.
La DNA a ajus ulterior si avocatul Statului Paralel Doru Traila.
Este de asteptat ca tot astazi in fata procurorilor anticoruptie sa se prezinte si Dumitru Dumbrava, dar si Dumitru Cocoru - care a fost implicat in firmele de consultanta, dar si milionarul Mihai Tufan.
STIREA INITIALA
Este o saptamana cruciala la DNA. Ancheta penala in dosarul generalilor se extinde. Deja l-am vazut pe Dan Tocaci venind la sediul DNA pentru a i se aduce la cunostinta acest lucru. Nu a venit insotit de avocat. Se vedea insa ca este iritat atunci cand a ajuns la sediul Directiei Anticoruptie.
La DNA ar trbui sa ajunga si avocatul Dumitru Traila, dar si Dumitru Dumbrava si Florian Coldea.
La reaudierea martorilor de saptamana trecuta a venit si omul de afaceri chinez Wang Yang, cat si alte 10 persoane care au avut o legatura cu gruparea coldista in momentul in care s-a facut acea perchezitie informatica, iar procurorii deja au intrat pe mai multe fire.
Intre timp, au iesit foarte multe amanunte la iveala. Stim foarte bine ca gruparea coldista a colaborat cu foarte multi avocati din Baroul Bucuresti, lucru recunoscut chiar de Dumitru Dumbrava.
De asemenea, numele unui alt milionar apare implicat. Este vorba despre cel care ar fi apelat la serviciile de optimizare judiciara ale gruparii coldiste - Mihai Trufan, care si el este asteptat sa vina la DNA. Chiar si o ruda a lui Florian Coldea, respectiv avocatul Rares Dan este asteptat sa vina si el la sediul anticoruptie.