Este Săptămâna Verde, iar la „Dumbrava Minunată” s-au plantat flori și castani. Copiii au învățat cum să protejeze natura cu ajutorul reciclării. Sticlele de plastic, pe care le-au pictat frumos acasă, micii ecologiști le-au transformat în ghivece de flori. Cu sprijinul polițiștilor locali și al lucrătorilor de la Totul Verde, copiii au plantat zeci de flori în ghivecele recondiționate pe care apoi le-au aranjat frumos pe aleea de la intrarea în grădiniță.
Pentru zilele ploioase, micuții au primit cadou și o cărticică de colorat din partea polițiștilor locali, cu desene specifice reciclării pentru o Săptămână Verde specială!
Aici este cea mai mare grădiniță din Sectorul 4, unde sunt 12 grupe de copii, care au ieșit afară să participe împreună la Săptămâna Verde. Nici părinții lor nu au lipsit de la această acțiune! Ei au venit să dea o mână de ajutor la transformarea unor cauciucuri folosite în jardiniere de toate formele și culorile. La final, cei mici s-au fotografiat alături de polițiștii locali!