Cuvântul litoterapie vine din termenul grecesc „lithos“, care înseamnă piatră. Terapia utilizează pietrele minerale, semiprețioase și cristalele pentru a reduce sau a restabili frecvența vibrațiilor de la nivelul fiecărui organ din corp. Scopul terapiei este de a reface armonia în corp, echilibrul și starea de sănătate.
Litoterapia sau terapia cu pietre este cunoscută încă de pe vremea egiptenilor şi a romanilor, care îşi tratau fizicul şi psihicul cu pietre semipreţioase şi cristale. Din 1970, litoterapia a revenit în atenţia terapeuţilor datorită vibraţiilor energetice pe care pietrele le transferă corpului.
Specialiştii recomandă terapia cu pietre semipreţioase şi cu cristale şi în ameliorarea simptomelor unor afecţiuni fizice, cum sunt tulburările circulaţiei sangvine, inflamaţiile renale, durerile dentare şi problemele oculare.
Echilibrează energiile
Persoanele care apelează la terapia cu pietre minerale și prețioase își doresc fie să se încarce energetic, fie să reducă nivelul de energie din corp. Dacă pui pe o zonă dureroasă a corpului, piatra potrivită, tensiunea va dispărea, dar în timp.
Metoda folosită peste tot în lume este asemănătoare și constă în aplicarea pietrelor direct pe piele, în punctele cu probleme. În timpul ședinței de litoterapie, vibrațiile pietrelor circulă de-a lungul canalelor energetice și le deblochează, dacă e cazul. În funcție de afecțiune, specialistul recomandă frecvența și durata ședințelor de litoterapie.
Este bine de ştiut că înainte și după fiecare ședință cristalele se curăţă de energiile acumulate? Pentru asta se folosește sarea grunjoasă, de preferat cât mai proaspăt extrasă, ca să nu se piardă proprietățile de purificare.
Ştiai că poţi readuce energia pozitivă în casă așezând în diferite zone ale încăperii cristale cu efecte puternice de energizare, cum este ametistul?
Unele cristale atrag norocul și bogăția
Pietrele scumpe sunt apreciate încă din cele mai vechi timpuri şi au fost folosite pentru tot felul de probleme, cum sunt supărările ori suferinţele în dragoste. De pildă, safirul, opalul şi chihlimbarul puteau atrage norocul, bogăţia, misterul. Regii antici purtau pandantive, inele şi coroane împodobite cu pietre viu colorate, aducătoare de noroc.
Agatele erau considerate de egipteni şi romani cele mai norocoase pietre dintre toate, şi le purtau întotdeauna când plecau la luptă. Carnalina roşie este considerată piatra fertilităţii în rândul popoarelor arabe.