Săptămâna trecută, Samsung a divulgat un document altcătuit de o echipă de vânzări a Apple, care arată ce gândeşte creatorul iPhone despre concurenţa sa directă cu Android, iar săptămâna aceasta Apple a dezvăluit că vânzările de tablete Samsung au fost cu mult mai mici decât a anunţat compania, scrie Mediafax.ro.
Documente interne au dezvăluit modul în care Samsung studiază nu doar Apple, ci şi alţi producători de dispozitive Android şi chiar Google, scrie Business Insider.
Analistul Daniel Eran Dilger detaliază documentele scrise în 2011 şi 2012:
-
Principala preocupare a Samsung era să încetinească creşterea Apple, în documente scriind că ”succesul viitor depinde de amortizarea Apple”.
-
Samsung nu a considerat HTC şi alţi producători de dispozitive Android ca fiind aliaţi.
-
Principalele probleme interne ale Samsung erau brandul slab şi calitatea proastă. Pentru a evienţia aceste lucruri, documentele arată că doar în 2011 au fost peste 30 de lansări întârziate ale unor produse Samsung.
-
Deşi telefoanele Galaxy s-au remarcat datorită sistemului Android, compania a plănuit de câţiva ani să renunţe la acesta pentru propriul sistem de operare cât mai curând posibil.
Ultimul punct ar putea avea un impact incredibil pe piaţa telefoanelor inteligente. Samsung are cele mai mari vânzări şi profituri printre utilizatorii Android, şi este probabil singura companie capabilă să dezvolte un competitor pentru Android şi iOS.