Şamanii din Peru au încercat să facă predicţiile lor tradiţionale pentru anul viitor şi au văzut că îl aşteaptă un viitor dificil pe noul preşedinte al Argentinei, Javier Milei, în schimb nu s-a arătat niciun indiciu cu privire la numele viitorului preşedinte al Statelor Unite.
Reuniţi miercuri pe un deal sacru din Lima, 14 şamani din întreaga ţara andină au împrăştiat frunze de coca şi petale de flori peste fotografiile liderilor mondiali, printre care s-au numărat Javier Milei, preşedintele rus Vladimir Putin şi preşedintele american Joe Biden, în încercarea de a afla ce le rezervă anul 2024.
Însă nu s-au făcut predicţii cu privire la viitorul preşedinte american sau dacă Putin îşi va continua cei 24 de ani la putere în 2024, şi cu atât mai puţin cu privire la soarta alegerilor europene sau a celor indiene.
Îmbrăcaţi în ţinute tradiţionale colorate, şamanii s-au rugat la zeiţa mamă Pachamama şi la zeul soarelui Tayta Inti, au bătut în tobe, au cântat, au suflat fum şi au băut un amestec halucinogen puternic pentru a-şi ajuta predicţiile divine.
"Am văzut că preşedintele Milei va avea o perioadă foarte complicată la guvernare", a declarat şamanul Walter Alarcon, "Milei va sfârşi prost. A nu guverna alături de popor este rău şi se va termina cu o criză", a adăugat colegul său de predicţii Felix Roldan.
Ultra-liberalul Javier Milei a preluat mandatul la 10 decembrie cu un program de dereglementare masivă a economiei argentiniene.
După ce a fluturat steaguri palestiniene şi israeliene, şamanul Alarcon a declarat că nu sunt semne bune pentru o încheiere rapidă a războiului din Gaza, declanşat de atacurile Hamas împotriva Israelului la 7 octombrie. "Conflictul va continua, dar se va diminua puţin câte puţin. Nu se va opri de la o zi la alta", a spus Alarcon, adăugând că şamanii s-au rugat pentru pace în regiune.
Anul trecut, ei au prezis sfârşitul războiului din Ucraina până în 2023.
Zeii au fost întrebaţi, de asemenea, despre fotbal, sportul rege în America Latină. Şamanii au prezis o finală Argentina-Uruguay la Copa America din 2024, care va avea loc în Statele Unite. Ei nu au prezis anul trecut că Argentina va deveni campioană mondială în Qatar.