Așa cum pregătim și alte conserve toamna, pentru a avea cămara plină peste iarnă, putem adăuga la lista deja știută încă un sortiment, salată de crudități pentru iarnă. Este foarte bună, nu necesită mult timp pentru preparare și nici multă îndemânare. Poate constitui oricând un aperitiv, la fel cum este zacusca sau alte preparate de acest fel sau poate fi folosită pentru diverse preparate.
Ingrediente:
- 1 kg gogoșari;
- 1 kg gogonele;
- 1 kg ardei capia;
- 1 kg ceapă;
- 1 kg morcovi;
- 2 buc țelină mărișoare;
- 2 buc hrean;
- 500 ml oțet;
- 400 g zahăr;
- ½ plic de piper boabe.
Sos tip maioneză:
- 1 borcan de muștar;
- 500 ml ulei;
- sare.
Mod de preparare:
După ce se curăță și se spală, gogoșarii și gogonele se taie cubulețe. Ardeii și ceapa se taie solzișori, iar morcovii, țelina și hreanul se dau pe răzătoare. Morcovii ultimii pentru a nu se oxida și a nu-și schimba culoarea.
Într-un vas se pun la fiert în 2 l de apă, oțetul, zahărul și boabele de piper. Când începe să fierbă, punem legumele tăiate și le dăm în 2-3 clocote, după care se scot cu ajutorul unei spumiere pentru a se scurge, le punem într-un bol încăpător și le lăsăm să se răcească.
Sosul este unul de tip maioneză, se face încorporând uleiul treptat, până se omogenizează și se pune sare după gust. Acesta se adaugă peste legumele răcite și se amestecă uniform. Compozitia se pune în borcane sterilizate înainte, se închid ermetic și se depozitează în cămară.