Directiva adoptată de Parlamentul European le va permite angajaților să compare salariile colegilor din aceleași departamente. Noua legislație se va aplica, însă, în cazul companiilor cu peste 100 de angajați.
Schimbarea vine în contextul în care în Uniunea Europeană există diferențe salariale semnificative între femei și bărbați.
„Noua legislație va cere companiilor din UE cu mai mult de 100 de angajați să dezvăluie informații care le vor permite angajaților să compare salariile și să reclame diferențele existente de remunerare între femei și bărbați.
Dacă în urma analizei acestor date se identifică diferențe mai mari de 5% cu privire la nivelul de remunerare între femei și bărbați, statele membre vor trebui să instituie sancțiuni și amenzi pentru companiile care nu respectă rigorile”, a declarat europarlamentarul Eugen Tomac.
Pentru persoanele care caută locuri de muncă, noua directivă le va permite acestora să aibă acces la intervalul salarial al posturilor pentru care aplică.