Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a declarat, miercuri, că înalţii demnitari - parlamentarii, miniştrii şi secretarii de stat - au fost eliminaţi de la creşterea salariilor cu 5%. În același timp, liberalul a precizat că primarii și restul aleșilor locali beneficiază în 2024 de majorarea salariilor.
„S-au eliminat toţi cei care deţin înalte funcţii publice, din zona vizibilă care, probabil, a generat şi indignare sau îngrijorare. Tot ce înseamnă parlamentari, miniştri, secretari de stat sunt eliminaţi din această creştere (a salariilor de 5% - n.r.). (...) În zona de sus, în zona superioară a demnităţilor publice, salariile sunt îngheţate", a anunțat purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe.
Aleșii locali, inclusiv primarii, nu au fost eliminați de la această creştere a salariilor pentru că „sunt asimilaţi oarecum Corpului funcţionarului public din România şi, în mod evident, că există o aşteptare cel puţin în raport cu creşterea veniturilor", a mai explicat Ionuț Stroe, în conferința de presă de miercuri.
În același timp, purtătorul de cuvânt al PNL a infirmat că majorarea salariilor primarilor a rămas pentru că anul viitor este an electoral.
„Influenţa sau interesul politic n-are legătură cu sistemul de salarizare din administraţia publică. Nicidecum. (...) Inflație... Sunt foarte mulți factori. Dar nu noi am decis", a menționat Ionuț Stroe, întrebat dacă majorarea salariilor este un „cadou electoral” pentru cei din administrația locală, pentru că 2024 este an electoral.
„Cred că aţi putea să întrebaţi şi să faceţi comparaţie şi la nivelul primarilor. Fără a fi eu părtinitor, am auzit voci din partea primarilor care susţin că au salariul cât o învăţătoare, sincer. (...) Mai mic decât o învăţătoare, am spus. Adică sunt administraţii publice care derulează în decursul unui an bugetar foarte multe proiecte pe fonduri europene. Am spus generic că am auzit. (...) ", a explicat și ministrul Dezvoltării, Adrian Veştea, citat de agerpres.ro.