de cod roșu și cod galben. Dintre urgențe, 79 de persoane se aflau în loc public", a afirmat medicul, potrivit Agerpres.
Potrivit managerului, SABIF intervine cu 49 de echipaje de urgență, 18 echipaje de consultații, 12 de transport, în prezent fiind 13 cazuri în așteptare, dintre care 7 sunt de transport neasistat la spital.
"Și angajații SABIF au ajuns cu dificultate, pentru că avem mulți angajați care sunt navetiști din județele Ialomița, Giurgiu, Teleorman", a mai spus Alis Grasu.
Ea a arătat că pe străduțele laterale se circulă cu dificultate, pe de o parte din cauza faptului că zăpada nu este curățată, iar pe de altă parte din cauză că mașinile sunt parcate pe ambele părți ale carosabilului și ambulanțele, mai ales cele de urgență care au dimensiuni mai mari, dar și cele de transport, trebuie să meargă cu foarte mare atenție.