Zilele trecute, Mihaela Larisa C., în vârstă de 19 ani, a intrat în travaliu. Odată ajunsă la spital însă, femeia i-a prezentat medicului buletinul de identitate al prietenei ei, Camelia V., sperând astfel că, odată venit pe lume, bebeluşul va fi înregistrat pe numele acesteia din urmă.
Planul nu a funcţionat, totuşi.
„Medicul care a consultat pacienta a observat că fizionomia feței nu corespunde cu fotografia din buletin și a anunțat Poliția. La momentul sosirii oamenilor legii, persoana se afla deja în sala de nașteri”, a delcarat Alina Cosma, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean Focșani.
Chestionată de anchetatori, proaspăta mămică a explicat că a vrut să ajute pe prietena ei, care nu poate avea copii. Pentru că procesul de adopţie li s-a părut complicat, cele două au crezut că ideea lor este „soluţia”.
„Cunosc cazul acesta pentru că fata care trebuie să nască este o nepoată de-a mea”, a spus Benone Turcitu, viceprimarul comunei Slobozia Bradului. „Vrea să dea copilul celeilalte familii pentru că familia lor nu are posibilități să-l crească. Este o familie numeroasă, Larisa mai are 10 frați, tatăl ei este plecat la muncă peste hotare. S-au înțeles între familii să-l dea la crescut Cameliei, care are o situație financiară mai bună”, a adăugat el.
Acum, cele două tinere sunt cercetare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals privind identitatea.