Fericita veste a fost confirmată chiar de Khloe, prin intermediul unei postări în mediul online.
„Cel mai mare vis al meu a devenit realitate! O să avem un copil! Am tot așteptat ca asta să se întâmple, însă se pare că Dumnezeu a avut și El planurile Lui cu mine. Știa ce face. Tot ce trebuia să facă era să mă încred în El și să fiu răbdătoare. Câteodată, nici nu-mi vine să cred că din iubirea noastră am creat o viață. Tristan, îți mulțumesc pentru că mă iubești în felul în care o faci. Îți mulțumesc că mă tratezi ca pe o regină. Dar mai presus de orice, Tristan îți mulțumesc că mă faci mamă. Ai făcut ca toată această experiență să fie mai magică decât aș fi putut visa. Niciodată nu o să uit cât de minunat ai fost cu mine în această perioadă. Îți mulțumesc că mă faci atât de fericită, iubirea me! Vă mulțumesc și vouă pentru toată iubirea și vibe-ul pozitiv”, a fost mesajul lung, postat de Khloe în dreptul unei fotografii în care apare, pentru prima dată, cu burtica la vedere.
Încă nu se știe în ce trimestru este sarcina lui Khloe, dar știm că primele zvonuri au apărut în luna septembrie, deci, probabil, nu mai durează mult până când cei doi își vor strânge în brațe primul copil. E de precizat, însă, faptul că Tristan va deveni a doua oară tată, căci el mai are un băiețel, pe nume Prince Oliver din relația cu Jordan Craig.