PMB a precizat, într-un comunicat de presă, că incidentul a fost semnalat de constructorul care efectuează lucrări de modernizare și extindere pentru Metrorex.
Astfel, s-a închis circulația pe următoarele străzi: pe bd. Eroilor, pe sensul spre centru, de la strada Carol Davila, iar pe sensul spre periferie, de la Splaiul Independenței și pe bd. Eroii Sanitari, pe sensul spre centru, de la strada Carol Davila.
Circulația rutieră se va desfășura deviat, astfel: pe sensul spre centru, dinspre cartierele Drumul Taberei și Militari, pe șos. Pandurilor — Calea 13 Septembrie sau șos. Geniului — șos. Cotroceni; pe sensul spre cele două cartiere, pe Splaiul Independenței — șos. Cotroceni — șos. Geniului sau șos. Cotroceni — bd. Iuliu Maniu — bd. Vasile Milea.
Regia Autonomă de Transport București a decis să devieze autobuzele care circulă în zona Eroilor din cauza surpării carosabilului în urma lucrărilor la noua stație de metrou, potrivit purtătorului de cuvânt al Regiei, Constantin Tobescu.
Autobuzele liniilor 122, 126, 137, 138, 168, 226, 268, 368 și 668 vor circula deviat de la strada Știrbei Vodă cu Splaiul Independenței, prin Splaiul Independenței, șoseaua Cotroceni, strada Dr. Gheorghe Marinescu, bulevardul Eroii Sanitari, strada Carol Davila, apoi traseul de bază.
Reprezentanții Metrorex au anunțat că circulația metroului nu este afectată.