Statisticile arată că rușii încep să consume alcool încă de la vârsta de 15 ani, de aceea, guvernul a impus măsuri care includ restricții privind vânzarea de alcool și sancțiuni mai dure pentru condusul în stare de ebrietate. Pe lângă acestea, la începutul anului 2017, s-a lansat o propunere de a se interzice vânzarea băuturilor alcoolice în ziua de vineri, tocmai pentru a reduce numărul infracțiunilor comise pe fondul consumului de alcool, acest proiect fiind deja în vigoare în regiunea Krasnoiarsk.
Profitând de ocazie, antreprenorii din domeniu plănuiesc să se reorienteze și să dea lovitura pe piața băuturilor nealcoolice promovând un sortiment cu care rușii nu au fost obișnuiți: berea fără alcool.
„Piața băuturilor nealcoolice este complet nedezvoltată în Rusia. Intenționăm să ne dezvoltăm aria de activitate”, declară Dimitri Shpakov, directorul executiv al filialei ruse a companiei AB InBev, cel mai mare producător și importator de băuturi din lume.
În ultimul timp s-a înregistrat o tendință de scădere a consumului de alcool, deoarece populația a început să conștientizeze necesitatea unui stil de viață mai sănătos. Prin aplicarea noilor strategii pe termen mediu și lung, se plănuiește reducerea consumului de alcool cu 20 procente până în anul 2025, conform Reuters, care citează surse din cadrul AB InBev Russia.