''Ei vor discuta desigur despre acest subiect'', a declarat presei Iuri Uşakov, consilierul Kremlinului, adăugând totuşi că ''principalul obiectiv al acestei întâlniri este dezvoltarea relaţiilor dintre Rusia şi Arabia Saudită''.
În cursul unui forum economic la Moscova, Putin şi-a exprimat satisfacţia miercuri în legătură cu cooperarea dintre Rusia şi OPEC (Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol), din care face parte şi Arabia Saudită.
''Am colaborat cu ţările OPEC (...) pentru a reechilibra cererea şi oferta (de petrol). Şi, pentru prima dată în istoria acestei organizaţii, am reuşit s-o facem în proporţie de sută la sută, toate acordurile au fost puse în practică, ceea ce n-a fost cazul niciodată în cadrul organizaţiei'', a afirmat Putin.
''Trebuie să recunosc că aceasta a avut loc în mare parte datorită poziţiei Arabiei Saudite. Este în principal un merit al Arabiei Saudite şi al Prinţului moştenitor, el a fost iniţiatorul. Şi aceasta a dus la rezultate pozitive'', a continuat Putin.
AFP comentează că, în timp ce cancelariile occidentale au denunţat cu virulenţă moartea lui Jamal Khashoggi, Rusia s-a arătat mai clementă, Kremlinul anunţând la sfârşitul lui octombrie că nu vede ''nici un motiv să nu creadă'' versiunea familiei regale a Arabiei Saudite.
Jamal Khashoggi, un jurnalist şi opozant saudit, a fost ucis pe 2 octombrie în interiorul consulatului saudit din Istanbul. Potrivit unor responsabili turci, el a fost victima unui asasinat, planificat cu grijă şi comis de o echipă de agenţi proveniţi de la Ryad.
După ce au negat moartea sa, autorităţile saudite, la presiuni internaţionale, au avansat mai multe versiuni. Ele au vorbit mai întâi de ''o dispută'' ce a luat o turnură proastă, apoi de o operaţiune ''neautorizată'' şi în legătură cu care Prinţul moştenitor, considerat ''omul forte'' al regatului, nu a fost informat.