"Mă adresez dumneavoastră, Vladimir Putin, pentru că soluţia la această problemă depinde doar de dumneavoastră", îi transmite Ludmila Navalnaia într-o înregistrare video de un minut filmată în faţa coloniei penitenciare "Lupul polar", unde fiul ei a fost transferat în decembrie pentru a ispăşi o pedeapsă de 19 ani de închisoare.
Autorităţile ruse susţin că Aleksei Navalnîi (47 de ani) a decedat subit vinerea trecută (16 februarie) în timpul unei plimbări în curtea închisorii.
"Lăsaţi-mă să-mi văd fiul. Cer ca trupul lui Aleksei să-mi fie eliberat imediat pentru ca să-l pot îngropa omeneşte", i se adresează Liudmila Navalnaia lui Putin în acest mesaj.
Alertă maximă în Cluj-Napoca: Amenințare cu bombă la o școală. Aproape 300 de persoane au fost evacuate de urgență
Familia lui Navalnîi şi colaboratorii săi au declarat că nu li s-a spus nici măcar unde este ţinut trupul acestuia. Purtătoarea sa de cuvânt, Kira Iarmîş, a spus că sunt puţine speranţe ca autorităţile să predea în curând corpul familiei.
Kira Iarmîş a indicat luni pe X (ex-Twitter) că anchetatorii au declarat că "corpul va fi supus unui 'examen chimic' pentru încă 14 zile".
La Moscova, purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus Dmitri Peskov a respins solicitările UE ca o anchetă internaţională independentă să fie efectuată în cazul morţii lui Navalnîi.
"Nu acceptăm deloc astfel de cereri", a declarat Peskov, citat de agenţiile de presă oficiale ruse. Rusia consideră aceasta drept o imixtiune în afacerile sale interne, a adăugat el.
34 kg aur și 350 kg de argint, recuperate dintr-un milion de telefoane mobile reciclate, în Buzău. VIDEO cu procesul obținerii metalelor rare
Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a făcut marţi apel la o anchetă independentă în cazul morţii liderului opoziţiei ruse.
În contextul în care lideri mondiali şi activişti pentru drepturile omului continuă să-şi exprime indignarea faţă de moartea lui Navalnîi, Washingtonul a declarat că SUA vor impune noi sancţiuni împotriva Rusiei.
Între timp, Putin l-a avansat în grad pe şeful adjunct al Serviciului penitenciar rus (FSIN), Valeri Boiarinev, despre care susţinătorii lui Navalnîi afirmă că a fost personal responsabil de torturarea disidentului rus în închisoare. Boiarinev a fost ridicat la gradul de general-colonel al Ministerului de Interne rus, scrie Agerpres.
"Aceasta trebuie înţeles ca o recompensă pe faţă din partea lui Putin pentru torturarea" lui Navalnîi, a declarat Ivan Jdanov, directorul Fondului de luptă împotriva corupţiei (FBK) într-o postare pe Telegram.
Prețuri mai mici pentru alimentele pe cale să expire. Ce spune noua lege pentru oprirea risipei alimentare
În iulie 2023, un ordin al lui Boiarinev de a limita posibilităţile ca Navalnîi să poată cumpăra alimente şi produse de primă necesitate a devenit cunoscut în timpul unei audieri în instanţă.
În mod normal, deţinuţii îşi pot folosi banii pentru a-şi suplimenta raţiile sărăcăcioase cu achiziţii din magazinul închisorii.
Potrivit lui Jdanov, proaspătul general-colonel a fost responsabil şi de hărţuirea lui Navalnîi.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a negat că ar exista vreo legătură între moartea lui Navalnîi şi această promovare, afirmând că este vorba despre o procedură normală.