"Nu ne aşteptăm la nimic bun, este clar. Ar fi ciudat să aştepţi ceva bun de la oameni care, mulţi dintre ei, şi-au clădit cariera pe rusofobie, aruncând cu venin asupra ţării" noastre, a spus Riabkov pentru agenţia de presă rusă Interfax, după noi tensiuni între cele două ţări generate de un uriaş atac cibernetic ce a vizat SUA şi care a fost atribuit Moscovei.
Potrivit lui Riabkov, Moscova trebuie să aibă doar un "dialog selectiv" cu SUA, vizând exclusiv "subiectele care ne interesează". În rest, e nevoie de o politică de "îngrădire totală a SUA, pe toate planurile, pentru că politica americană la adresa Rusiei este profund ostilă".
Responsabilul rus a estimat că mingea se află în terenul american în ceea ce priveşte relansarea relaţiilor bilaterale şi că Rusia nu are intenţia de a "iniţia contacte cu echipa de tranziţie a lui Biden". Aceste afirmaţii intervin la câteva ore după ce preşedintele american ales a promis că va replica la uriaşul atac cibernetic care a vizat ţara sa şi a fost atribuit Rusiei, criticându-l în acelaşi timp pe Donald Trump pentru inacţiune.