"Subliniem că trupele ruse nu au arme grele în incinta centralei şi în zonele învecinate. Doar unităţi ce asigură securitatea se află acolo", a anunţat, joi, Ministerul Apărării al Federaţiei Ruse, într-un comunicat.
Mai mult, ministerul rus a acuzat Ucraina că ar plănui o "provocare" la centrala nucleară Zaporojie pe 19 august, în timpul vizitei secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, Antonio Guterres, relatează Reuters, care citează agenţia rusă RIA Novosti.
Precizările, dar și acuzațiile Ministerului rus al Apărării vin la doar câteva ore după cel mai recent apel lansat de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski către Moscova, căreia i-a cerut să repună imediat centrala nucleară de la Zaporojie sub controlul deplin al Ucrainei.
Apelul a venit chiar înaintea discuţiilor cu secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), Antonio Guterres, care a cerut recent stabilirea unei zone demilitarizate în jurul centralei.
Reamintim că forţele ruse au ocupat zona din jurul centralei Zaporojie în martie, la scurt timp după ce Rusia a trimis zeci de mii de soldaţi în Ucraina. Centrala, încă operată de personal ucrainean, rămâne aproape de linia frontului şi a fost lovită de obuze de mai multe ori în ultimele săptămâni, stârnind temeri asupra unui dezastru nuclear.
Ucraina şi Rusia s-au învinuit reciproc pentru bombardamentele din şi în jurul complexului de reactoare nucleare din sudul Ucrainei.