Rusia își arată mușchii în fața SUA. Distrugătorul "Severomorsk" (Udaloy, în codificarea NATO), echipat cu rachete, din cadrul Flotei ruse a Nordului, se află de două zile în Marea Neagră, relatează vineri presa ucrainiană.
Pentru prima oară de la anexarea Crimeii în 2014, Rusia a adus în apele Mării Negre nu o simplă navă de desant din cadrul altei flote ruse decât cea din Marea Neagră, ci o navă de război care face parte din forţa principală navală de atac a marinei ruse, a declarat în acest context expertul ucrainean Andrei Klimenko pentru portalul LB.
La nici două zile după ce s-a anunţat intrarea navei de desant americane USS Fort McHenry la 7 ianuarie în Marea Neagră, Rusia a întreprins un pas similar, conform presei ucrainene, care precizează că distrugătorul Severomorsk a intrat miercuri în apele Mării Negre.
Iniţial, Ministerul Apărării rus anunţase luni că a mobilizat vasul de patrulare 'Pâtlivâi' din cadrul Flotei ruse cu baza la Sevastopol (Crimeea) să supravegheze acţiunile navei Fort McHenry în Marea Neagră, conform RIA Novosti.
Toate aceste demersuri intervin pe fondul tensiunilor dintre Rusia şi Ucraina după incidentul naval de la sfârşitul lunii noiembrie când trei nave militare ucrainene au fost sechestrate cu forţa, iar echipajele lor capturate, în apropiere de strâmtoarea Kerci de către gărzile de coastă ruse sub pretextul că ar fi încălcat apele teritoriale ruse.
Kievul aşteaptă o înăsprire a sancţiunilor SUA împotriva Rusiei după incidentul naval din noiembrie şi noi livrări de arme americane, precum şi o sporire a prezenţei NATO în Marea Neagră, potrivit Agerpres.