Vă reamintim că în China au fost raportate până în prezent 88,423 de cazuri de contaminare cu COVID-19.
Președintele rus a avertizat că epidemia se află la apogeu și a cerut în mod repetat populației să respecte regulile impuse de autorități.
În ceea ce privește măsurile de autoizolare, ca și restricțiile în domeniul circulației și activităților economice, care în majoritatea regiunilor expirau astăzi, acestea vor fi decise în continuare la nivel regional.
Pe de altă parte, Putin a cerut Guvernului să pregătească planul de ridicare graduală al restricțiilor începând cu data de 12 mai, precum și un nou pachet de măsuri în sprijinul populației și economiei, ca și un plan național privind normalizarea vieții economice și refacerea veniturilor populației.
Potrivit liderului de la Kremlin, datorită măsurilor preventive, Rusia a reușit să frâneze propagarea epidemiei, Putin subliniind însă că situația rămâne grea, vârful nu a trecut, iar riscul contaminării atinge acum cote maxime, mai arată sursa citată