Anunțul privind permisiunea de zbor din Afganistan în Rusia a fost făcut de Ambasada Federaţiei Ruse la Kabul.
Recucerirea puterii de către talibani în Afganistan ar putea opri sute de afgani să ocupe locuri la universităţile din Rusia sau să continue învăţământul mutat online în timpul pandemiei de coronavirus, au declarat mai mulţi studenţi săptămâna trecută, relatează Reuters.
Ambasadorul Rusiei în Afganistan Dmitri Jirnov a spus anterior că știe despre această problemă şi este în legătură cu studenţii.
"Din cauza informaţiilor false ce apar referitoare la transportul studenţilor afgani pentru a studia în Rusia, vă informăm că problema este abordată. Zborurile pentru studenţi vor fi solicitate în septembrie!", a transmis ambasada, potrivit agerpres.ro.
Se știe deja că s-a convenit cu noua conducere - talibană - din Afganistan ca evacuările de străini din Kabul să fie finalizate până la sfârşitul lunii august.
Doi studenţi afgani care au fost admişi la universităţi din Moscova şi nu au putut părăsi Afganistanul au declarat marţi că li s-a cerut să-şi trimită documentele la ambasada rusă din Kabul în această săptămână, relatează Reuters. Aceștia au mai spus că au telefonat la ambasadă, dar apelurile lor au rămas fără răspuns şi unul a încercat să viziteze și ambasada marţi, dar nu i s-a permis să intre.