Purtătorul de cuvânt al președinției ruse, Dmitri Peskov, a declarat presei că decizia „încalcă totul”.
„Considerăm acest lucru ilegal. Situația e mai mult decât gravă (...) avem nevoie de o analiză serioasă în profunzime pentru a determina cum vom reacționa”, a adăugat el.
„Evaluăm măsurile provocatoare ale părții letone, care încalcă obligațiile internaționale ale Letoniei și înainte de toate Declarația Comună dintre Federația Rusă și Uniunea Europeană privind tranzitul mărfurilor între Regiunea Kaliningrad și restul teritoriului Federației Ruse din 2002, ca deschis ostile”, a declarat și Ministerul rus de Externe într-un comunicat, potrivit TASS.
„Dacă în viitorul imediat tranzitul mărfurilor între Kalinigrad și restul teritoriului Federației Ruse prin Lituania nu va fi reluat în totalitate, Rusia își rezervă dreptul de a acționa pentru a-și apăra interesele naționale”, se mai arată în comunicatul MAE rus.
Kaliningradul este un teritoriu rus care are granițe doar cu Polonia şi Lituania, ambele membre ale NATO şi ale Uniunii Europene. În afară de transportul feroviar, mai este legat de Rusia printr-o conductă de gaz, care tranzitează teritoriul lituanian.