Rusaliile 2018 se sărbătoresc pe 27 mai, iar luni, 28 mai este zi liberă legală. Tot în aceeași săptămână, vineri, romanii vor avea liber de 1 Iunie, Ziua Copilului.
Dacă Guvernul va decide să ia o decizie în acest sens, românii ar putea avea de Rusalii o vacanţă de 9 zile (26 mai - 3 iunie).
Bugetarii au motive de bucurie şi în lipsa unei decizii a Guvernului. Chiar dacă Executivul nu va aproba o punte între cele două sărbători, funcţionarii vor beneficia două weekenduri prelungite.
ZILE LIBERE 2018
Rusalii 2018. Anul acesta românii vor avea cu două zile libere mai mult decât în 2016. Mai precis, anul acesta au fost doar 12 zile libere, stabilite pentru sărbători publice sau religioase, iar dintre aceste doar șapte au fost în timpul săptămânii.
Rusalii 2018. După minivacanța de 1 Mai și cea de Rusalii, rămâne de văzut dacă autoritățile vor acorda una și de Sfânta Maria, având în vedere că ziua pică marțea. Iată câte zile libere mai avem anul acesta:
15 august (marţi) — Adormirea Maicii Domnului
30 noiembrie (joi) — Sfântul Andrei
1 decembrie (vineri) — Ziua Naţională a României
25 decembrie (luni) și 26 decembrie (marți) – Crăciunul