RUSALII 2017. În tradiţia populară, Rusaliile sunt nişte fiinţe fantastice, malefice, asemănătoare ielelor, care umblă prin văzduh începând cu ziua de Strat de Rusalii (miercuri, a 25-a zi după Paşti) şi provoacă mult rău oamenilor: îi pocesc, îi schimonosesc şi îi înnebunesc pe toţi cei care nu le respectă zilele.
De aceea, femeile nu lucrau nimic în toate miercurile care se derulau de la Stratul de Rusalii până la Duminică Mare a Rusaliilor. Pentru a apăra gospodăria de invazia acestor spirite, în sâmbătă Rusaliilor oamenii obişnuiesc şi astăzi, în virtutea tradiţiei, să arboreze la porţi, în foişoare, pe ganguri sau la intrările în case, ramuri verzi de tei, plantă considerată a avea proprietăţi apotropaice.
RUSALII 2017. Moşii de vară, ţinuţi în sâmbătă Rusaliilor, sunt unul dintre cele mai importante momente ale cultului morţilor. Înainte se credea că sufletele morţilor, după ce au părăsit mormintele în Joia Mare şi au zburat slobode timp de 50 de zile, se întorc în lumea subterană în sâmbătă Rusaliilor.
RUSALII 2017. Ce înseamnă Rusaliile şi care e legătura cu RUSALKA şi Rusia
Pentru ca această reîntoarcere să se desfăşoare fără incidente, oamenii săvârşeau rituri de înduplecare şi de îmbunare a spiritelor morţilor: împodobeau gospodăriile şi mormintele cu ramuri de tei şi făceau pomeni fastuoase, practici ce s-au păstrat până astăzi în satele bucovinene.
De Rusalii se dau de pomană vase de lut sau de porţelan, căni, străchini şi vase de lemn (cofe, cofăiele), împodobite cu flori şi umplute cu lapte, vin sau apă. În unele sate bucovinene Moşii de vară încep încă în dimineaţă sâmbetei de Rusalii, când pomenile amintite mai sus se trimit pe la casele vecinilor.
RUSALII 2017. Dar ritualul de pomenire are loc mai ales în cimitire, unde mormintele sunt curăţate şi împodobite din timp, iar lumânările ard intreagă perioada în care se desfăşoară ceremonialului de pomenire. Împăcarea sufletelor morţilor şi întoarcerea lor fără incidente în morminte depinde de bogăţia ofrandelor (pomenilor) şi de respectarea ritualului. În aceste zile, la porţile cimitirelor, se întind mese pline cu colaci şi sticle de vin împodobite cu verdeaţă şi flori şi au loc slujbe de pomenire, oficiate de preotul satului, după care acesta parcurge întregul cimitir pentru a sfinţi fiecare mormânt. După încheierea ceremonialului, sătenii îşi dăruiesc unii altora ofrandele sfinţite de către preot sau le împart săracilor.
RUSALII 2017. Obicei unic în România de RUSALII: Ce este udatul nevestelor?
Parte dintre ramurile de tei folosite la Rusalii sunt păstrate peste vară pentru a putea fi folosite în practicile de alungare a furtunilor şi a grindinii. Altă dată, preotul şi sătenii ieşeau în câmp, în ziua a doua de Rusalii, pentru a sfinţi apă şi a stropi câmpul, crezându-se că, astfel, nu va bate grindină.
RUSALII 2017. Duminică Mare a Rusaliilor a asimilat şi elemente specifice renovării timpului. Acum se deschidea sezonul culegerii plantelor de leac ce se considerau a fi contaminate, până la această dată, de către Rusalii.
RUSALII 2017. Goana Rusaliilor
Pentru a scapă de demoni se organizează un ritual numit Goana Rusaliilor. Ceata fecioarelor, cu vârste între opt şi paisprezece ani, întotdeauna în număr fără soţ, se forma sub jurământ solemn: "Am să împlinesc Goana Rusaliilor până voi ieşi la horă şi nimeni decât mine şi ai mei să nu ştie, altfel Rusaliile să mă pedepsească!".
RUSALII 2017. În dimineaţă zilei de vineri dinaintea Rusaliilor se întâlneau şi mergeau în taină în pădure sau pe câmp pentru a strânge flori, făceau din ele cununiţe, cingători şi buchete şi ţineau post negru până a doua zi.
Mesaje de RUSALII 2017. Ce nume sunt sărbătorite de Rusalii. Spune-le "La multi ani" celor dragi!
În noaptea de sâmbătă, după cântatul cocoşilor de miezul nopţii, fetele se sculau, se îmbrăcau în alb, mergeau fără să vorbească, în câmp, acolo unde, cu o zi înainte, împletiseră cununile. Primele cuvinte însoţeau sosirea ultimei fete: "Bună dimineaţa, surată! - Bună dimineaţa, fete curate! Să pornim goana Rusaliilor". Cea mai mare surată încheie dialogul cu cuvintele: "Gonim lucrurile necurate, să ne rămână vetrele curate ca roadele de rouă din cer picate!". După împodobirea cu cununile şi cingătorile de flori aduse de acasă, fetele deveneau foarte vesele, începeau să cânte, se prindeau într-o horă năvalnică şi înconjurau vatra satului. Fetele se întorceau apoi acasă, mâncau şi beau apă, încheind postul negru.