Iata rugaciunea catre Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril care face minuni: te scapă de rele şi îţi aduce bucurie, noroc şi sănătate!
O, Sfintilor Arhangheli Mihaile si Gavriile, cei ce sunteti nebiruiti aparatori crestinilor, cu zidurile rugaciunilor voastre oprind toate loviturile vrajmasilor nostri nevazuti, dati-ne noua mana de ajutor ca sa ne ridicam din groapa patimilor.
Ca unii ce va indulciti neincetat de vederea fetei dumnezeiesti si pururea inconjurati pamantul, ca sa pliniti voile Stapanului, nu ne treceti cu vederea nici pe noi cei ce am alunecat prin pacat si cerem prin voi sa ni se dea mare mila, ca sa biruim toate necazurile acestei vieti.
Cei ce aduceti neincetat tamaia laudelor ingeresti Celui Ce este Mireasma Raiului faceti pomenire si de noi, cei ce nu mai avem indrazneala a ne ruga Ziditorului pentru multimea pacatelor noastre.
Ca cei ce stati inaintea Domnului, gata spre auzirea dumnezeiestilor cuvinte ale voii Sale, plecati urechea si auziti si suspinurile inimilor noastre, a celor ce suntem cuprinsi de legaturile durerii. Ca niste milostivi slujitori ai Celui Milostiv mijlociti pentru noi mantuirea sufletelor si impartasirea din izvorul dumnezeiestilor daruri.
Stingeti sagetile ispitelor celor pornite asupra noastra si sub acoperamantul pacii ne primiti pe noi, cei tulburati de viforul necazurilor.
Sub aripile rugaciunilor voastre ne ocrotiti pe noi, cei ce alergam la mijlocirea voastra si indreptati pasii gandurilor noastre pe caile intelepciunii, ca impreuna cu voi sa aducem Treimii Celei de viata Facatoare cantarea cea intreit sfanta ca pe o jertfa a nimicniciei noastre. Mijlociti pentru noi adapare din izvoarele pocaintei si din raurile gandurilor smerite, ca trecand fara tulburare marea acestei vieti sa aducem Ziditorului lauda, iar voi multumirea cuvenita: Slava Ţie, Stapane Preasfinte, Cel Ce ne trimiti noua ocrotitori pe ingerii Tai, ca sa starpeasca neghinele patimilor si sa sadeasca in inimile noastre florile gandurilor luminate !