Procurorii Secţiei de combatere a corupţiei l-au trimis în judecată, în stare de arest la domiciliu, pe Rudel Obreja, fost preşedinte al Federaţiei Române de Box, pentru infracţiunea de trafic de influenţă, dosarul urmând să fie judecat de Tribunalul Bucureşti, arată Direcţia Naţională Anticorupţie, într-un comunicat de presă.
Potrivit rechizitoriului procurorilor, în perioada septembrie 2013 - ianuarie 2014, Rudel Obreja a pretins în mod direct, de la o persoană, denunţătoare în cauză, un milion de euro, lăsând să se creadă că are influenţă asupra judecătorilor din compunerea completului învestit cu soluţionarea unui dosar aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală, astfel încât îi va determina să pronunţe o hotărâre favorabilă acesteia. În acel dosar, denunţătorul declarase recurs împotriva unei soluţii de condamnare la pedeapsa închisorii, pentru infracţiunea de favorizare a infractorului.