Odată cu răcirea bruscă a temperaturilor, prădătorii sălbatici coboară din munți și dau năvală în orașe, relatează Realitatea PLUS. Un urs a fost surprins la mai puțin de 30 de kilometri de Capitală, lângă pădurea Sinești. La Bușteni, un alt urs a încercat să intre în zeci de curți de pe o stradă iar oamenii au intrat în panică. Iar pe Autostrada Transilvania, un urs de peste 200 de kilograme a fost lovit de două mașini.
Un urs a ajuns la mai puțin de 30 de kilometri de Capitală în căutare de hrană. Animalul a fost surprins de o familie care a oprit la un popas lângă pădurea Sinești din județul Ialomița, potrivit Realitatea PLUS. Imaginile au fost postate pe rețelele de socializare.
Ursul a scormonit în gunoaiele de pe marginea drumului E85. Jandarmii au căutat după animalul însă fugise de mult.
Luni, la orele prânzului seară, un urs coborâse în orașul Bușteni, potrivit presei locale. Animalul a fost văzut pe cea mai circulată stradă din orașul Bușteni - Bulevardul Libertății. Potrivit ISU Prahova, a fost transmis mesaj RO-ALERT pentru avertizarea populației și a turiștilor care se află în zonă, iar la fața locului s-a deplasat un echipaj SMURD, pentru a interveni în caz de nevoie.
La Bușteni, oamenii sunt îngrijorați de luni de zile din cauza urșilor înfometați care ajung în orașe.
Unele exemplare depășesc 300 de kilograme, iar oamenii se tem să mai circule noaptea pe stradă. Ursul din imagini a încercat să intre în zeci de curți.
În județul Cluj, pe Autostrada Transilvania, între Gilău și Turda, un urs de 200 de kilograme a fost lovit mortal de o autoutilitară, relatează Realitatea PLUS. Potrivit martorilor, ursul încerca să traverseze Autostrada către un sat din zonă.
Iar la sfârșitul săptămânii trecute, mai mulți urși au fost văzuți de oamen idin mai multe zone din Munții Apuseni și pe Valea Sebeşului. Au fost folosite petarde de jandarmi, vineri seară (1 spre 2 septembrie) și au fost emise mesaje Ro-Alert.
„Aseară (vineri - n.r.), în jurul orei 22,00, un bărbat a sesizat prin apel la 112 prezenţa unui urs în oraşul Zlatna, pe strada Mihai Eminescu. La faţa locului s-a deplasat echipa de intervenţie aflată în serviciu, care a constatat că ursul nu mai era prezent în zona indicată. Având în vedere faptul că ursul se putea afla în apropierea localităţii unde a fost văzut, s-au folosit petarde şi s-a emis mesaj Ro-alert", potrivit ISU Alba. În aceeaşi zi jandarmii din Alba au intervenit şi în localitatea Dobra, unde a fost semnalată prezenţa unui urs.
România este țara din Uniunea Europeană cu cei mai mulți urși. Lanțul Carpatic este cel mai populat și înregistrează peste 6.000 de animale. Pe locul doi este Suedia cu aproape 3.000 de exemplare.
Autoritățile au emis un ordin ce vizează împușcarea urșilor, pe marginea căruia vor avea loc în această perioadă mai multe consultari intre reprezentanții Guvernului și cei ai Academiei Române. Discuțiile urmează să stabilească limitele cotelor de urs pentru anul viitor.
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a trimis către Monitorul Oficial Ordinul privind cotele de prevenție și de intervenție. Ordinul completează Ordonanța nr. 81/2020, ce reglementează deja modul în care se intervine când un urs pune în pericol o anumită localitate.
Conform proiectului, care modifică Ordinul anterior emis de fostul ministru al Mediului Tanczos Barna, numărul maxim de derogări aplicabile la nivel național în cazul speciei urs brun este de 220 de exemplare, din care 140 de exemplare este nivelul de prevenție (care este distribuit pe fonduri cinegetice), iar diferența de 80 o reprezintă nivelul de intervenție.
În data de 24 iulie 2023, Academia Română – Comisia pentru Ocrotirea Monumentelor Naturii (CMN) a aprobat pentru nivelul de prevenție un număr de 140 de exemplare şi 80 de exemplare pentru nivelul de intervenție, în scopul prevenirii pagubelor și accidentelor produse de ursul brun (Ursus arctos).
Cotele pe județe de prevenție au fost stabilite, pentru județele Brașov - 13 exemplare, Covasna – 16 exemplare, Harghita – 25 de exemplare și Mureș – 14 exemplare, în timp ce în județul Prahova, unde au fost semnalate mai multe animale în ultima perioadă, cota de prevenție este de 5 exemplare.- (unde sunt probleme cu urșii din Valea Prahovei) a primit o cotă de 5 exemplare.
Decizia a fost luată după ce în ultimii ani s-au înmulțit atacurile urșilor în urma defrișărilor și a lipsei măsurilor de a reface habitatul acestora, susțin activiștii de mediu.