Mașinile Rosal nu mai sunt primite la rampa de depozitare de la Blodești-Scăeni, ceea ce a dus la blocarea completă a activității de ridicare a deșeurilor în cele aproximativ 80 de localități din Prahova deservite de firma de salubritate. Într-un comunicat de presă transmis joi, reprezentanții operatorului contestă măsura luată de firma care operează rampa de deșeuri.
„Facem cunoscut faptul că suntem in imposibilitatea de colectare a deșeurilor menajere din zonele aflate în responsabilitatea noastră. Motivul este cel al refuzului operatorului gropii de gunoi de la Boldesti Scaieni, societatea Vitalia Servicii pentru Mediu – Tratarea Deseurilor SRL, de a permite descărcarea mașinilor in spațiul pe care il administrează si care, conform Sistemului Integrat de Management al Deșeurilor din judetul Prahova, trebuie folosit exclusiv in interesul cetățenilor județului. Refuzul societatii Vitalia Servicii pentru Mediu – Tratarea Deseurilor SRL este motivat de așa zisă lipsă a unor autorizații emise de instituțiile reglementatoare din domeniu, lucru ce se dovedește evident a fi fals, schimbarea numelui si a formei de organizare a societații noastre din Rosal Grup S.A. în United Waste Solution S.R.L. nemodificând in nici un fel statutul nostru și nici relațiile cu partenerii noștri”, se arată în comunicatul transmis joi de UWS, fosta Rosal.
„În fapt, Vitalia, încearcă să schimbe, prin șantaj, condițiile contractuale asumate în momentul delegării serviciului de depozitare a deșeurilor, obligându-ne să ne asumăm plata în avans a serviciilor prestate, lucru de neacceptat în condițiile în care facturarea si plata serviciilor prestate de noi se face în medie la 45 de zile. Cerem de urgență acceptarea și semnarea contractului, în condițiile stabilite de actele administrative emise de autoritatile județene prahovene, pentru a nu pune in pericol sănătatea cetățenilor. Reamintim faptul că, în această minivacanță, gradul de generare al deșeurilor crește in mod semnificativ. În speranța că patronatul societății Vitalia va simți mai multă responsabilitate față de reglementările legale și cetățenii români ai județului Prahova, vă asigurăm ca vom depune eforturile necesare intrării în regim normal de ridicare a deșeurilor”, se mai precizează în comunicat.
Procurorii acuză că mafia deșeurilor a pus în pericol sănătatea publică: consecințe a căror remediere este improbabilă sau presupune costuri impresionante
Blocajul vine în contextul în care stația de tratare mecano-biologică a deșeurilor, situată la marginea Ploieștiului, a fost închisă recent de către Garda de Mediu. Dacă stația ar fi funcționat, ea ar fi permis preluarea pentru moment a deșeurilor colectate.
Totodată, el vine într-un moment în care există o anchetă amplă privind îngroparea ilegală a unor gunoaie, în gropi rămase de la foste balastiere situate la câțiva kilometri de Ploiești, scandalul având ramificații extinse în mediul de afaceri și cel politic din Prahova.
Explicațiile Vitalia: „Este nevoie de o garanție bancară din partea UWS”
În replică, Vitalia, operatorul rampei din Boldești-Scăeni, explică faptul că „solicitarea de plată în avans are ca justificare istoricul de neplată a sumelor datorate de către societatea Rosal Group”.
„Am propus încheierea contractului cu United West Solution (fostul Rosal) cu o garanție bancară având în vedere istoricul de rău platnic – din sumele datorate, peste 60% reprezintă taxe către bugetul de stat. Vitalia asigură în prezent serviciul de depozitare pentru ceilalți operatori de salubritate din cadrul SMID Prahova, este vorba despre Floricon, Aquasal, Comprest. Compania Vitalia, operatorul gropii de gunoi Boldești-Scăeni, anunță ca acceptă deșeurile municipale de la United West Solution (fostul Rosal) DOAR cu respectarea STRICTĂ a tuturor condițiilor juridice legale și cu prezervarea echilibrului său financiar, afectat deja de existența unor creanțe neîncasate de peste 6 milioane lei de la grupul de firme Rosal-UWS-SWO-Blue Planet. Solicitarea de plată în avans are ca justificare istoricul de neplată a sumelor datorate către Vitalia de către societatea Rosal Group S.A, situație cu ne-am confruntat în ultimii zece ani, cât și debitele mari restante ale operatorului TMB, societatea S.W.O SRL, afiliată Rosal Group S.A. Din sumele datorate, peste 60% reprezintă taxe către bugetul de stat – TVA și contribuție pentru economia circulară. Precizăm și că în prezent, U.W.S SRL – fostă Rosal are conturile blocate, având în curs mai multe dosare de executare silită”, se arată într-un comunicat al Vitalia.
„De asemenea, dorim să amintim că până ieri după amiază, compania nu întrunea nici o altă condiție legală esențială unui operator de salubrizare – respectiv autorizația de mediu pe care o obținut-o pe repede înainte în jurul orelor 16.00 printr-o decizie de transfer din partea APM 50/18146. Prin adresa 18146/29.11.2023, APM aducea la cunoștință instituțiilor și companiei UWS că nu deține Autorizație de Mediu pentru colectare. Așadar, până ieri nu s-a putut discuta cu acest operator din punct de vedere legal. De precizat că pentru a permite colectarea deșeurilor, societatea U.W.S SRL trebuie să dețină calitatea de operator de salubrizare în cadrul SMID Prahova prin încheierea unor documente cu ADI Managementul deșeurilor și licență ANRSC de operare a serviciului de salubrizare emisă către U.W.S SRL. Tocmai pentru a nu se ajunge la o situație precum cea actuală în care cetățenii să aibă de suferit, încă din luna octombrie Vitalia a înaintat operatorului U.W.S SRL – fost Rosal Group S.A un contract de prestări servicii de depozitare a deșeurilor menajere cu plata în avans a cantităților estimate a fi depozitate sau cu prezentarea unei scrisori de garanție bancară. Societatea UWS nu a dat nici un raspuns la acest demers. Cu o experiență de peste 18 ani în industria gestiunii deșeurilor, Vitalia Servicii Pentru Mediu Tratarea Deșeurilor a devenit un actor important al acestui sector de activitate din România. Prin operațiunile eficiente și specializate, Vitalia Servicii Pentru Mediu Tratarea Deșeurilor demonstrează angajamentul societății de a contribui la crearea unui mediu mai curat și sustenabil în întreaga țară”, se mai arată în comunicat, scrie ziarulincomod.ro