A fost crescut în Italia şi Anglia. A urmat cursurile şcoalii primare din oraşul Palermo, după care a emigrat în Anglia. Aici a absolvit Carmel College şi Quintin Grammar, iar în 1964 a obţinut o diplomă de analist economic a Facultaţii London School of Economics.
După ce a lucrat la Londra, Paris dar şi Ierusalim, s-a mutat în Statele Unite în 1972 pentru a-şi continua studiile post-universitare la Universitatea Johns Hopkins, unde a obţinut un doctorat în 1975, scrie stiridediaspora.ro.
A fost consultant rând pe rând al Secretarului de Stat al Apărării, al Consiliului Naţional de Securitate, US Navy, US Air Force sau al NATO. Este omul care a dezvoltat doctrina de luptă a US Army, este persoana care a pus bazele conceptului Rapid Deployment-Force utilizat de armata americană şi trupele speciale. A fost un apropiat al lui Jimmy Carter şi un om pe care Regan l-a respectat. Mai târziu, Bush le-a cerut generalilor americani să-l consulte înainte de declanşarea primul război din Irak. A planificat alături de aceştia strategia US Air Force de a bombarda forţe irakiene în Kuveit.
Anual zeci de lideri influenţi sau oameni obişnuiţi vin pentru a-i cere cele mai ciudate sfaturi. Astfel, din consilierea acordată guvernanţilor din întreaga lume şi din cărţile sale câştigă circa 1 milion de dolari pe an.