Victor Spirescu, singurul român care a „invadat" Marea Britanie, pe 1 ianuarie 2014, şi-a găsit un nou loc de muncă, potrivit Adevarul.ro.
„Şi-a găsit de muncă, lucrează pe un şantier, astăzi a spus că începe. A zis că s-a mutat, şi-a găsit o chirie mai bună, stă singur", a declarat pentru Adevărul Cătălina Curcean, iubita lui Victor din localitatea Pelişor, judeţul Sibiu.
Fata spune că iubitul ei lucrează cu contract, şi că acum lucrurile încep să se aşeze, după o perioadă în care nu i-a fost tocmai uşor din cauza faptului că a fost nevoit să-şi părăsească fostul job.
„Precis cu contract, că a zis că trebuie să dea un examen, nu ştiu ce examen. L-au acceptat, e ok, e totul bine. Se simte bine, a fost cam greu cu banii, până a găsit serviciul ăsta, a spus că ăsta e un român, acolo unde stă cu chirie", a mai spus iubita tânărului.
Tânărul avea contract la un spălătorie auto şi a început acolo munca, dar tabloidele britanice erau în permanenţă pe urmele lui. Mai mult, şi-au trimis reporteri şi la Bucureşti, iar în presă a apărut o poveste în care Victor era acuzat de violenţă de o fostă iubită de la Bucureşti.
Alte acuzaţii în presa britanică vizau posibilul consum de droguri al tânărului de 30 de ani.
După scandal, Victor nu a mai lucrat la spălătoria auto, iar ziarele britanice au anunţat că acesta ar fi fost concediat pentru că ar fi vorbit prea mult la telefon în timpul serviciului. Spirescu a declarat însă pentru Adevărul, la momentul respectiv, că nu a fost dat afară ci a plecat singur, "pentru că a fost o presiune prea mare pe mine". Acesta a mai declarat că nu este o fire violentă şi nici nu consumă droguri.