Incarcarea cardurilor de alimente cu suma de 250 de lei se va face incepand cu data 14 august pentru aproximativ 2,6 milioane de romani. Este anuntul venit din partea ministrului Investitiilor si Fondurilor Europene. Incepand din acest an, beneficiaza de aceste carduri petru alimente si mese calde romanii care au vebituri egale sau mai mici de 2.000 de lei, comparativ cu anul trecut cand beneficiau de aceste vouchere romanii cu venituri egale sau mai mici 1.700 de lei.
Beneficiarii acestui sprijin acordat de Guvernul României sunt:
- persoanele – copii şi adulți – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare proprii realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;
- familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale 675 lei;
- familiile monoparentale ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 675 lei;
- familiile şi persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul de incluziune, în condițiile Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, cu modificările şi completările ulterioare;
- pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale şi beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;
- persoanele fără adăpost, astfel cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.
Cardurile pot fi utilizate pentru alimente sau pentru mese calde.
Chiar si asa, oamenii spun ca ajutorul este unul insesizabil avand in vedere scumpirile in lant la alimente care s-au inregistrat in ultima perioada. Numai cosul minim de cumparaturi pentru un singur adult, ajunge lunar la 3.800 de lei, practic cu 1.500 de lei peste salariul minim pe economie iar majoritatea pensioanrilor din tara noastra sunt nevoiti sa traiasca cu o pensie de sub 3.000 de lei.