Andreea Cristea este românca de 31 de ani care şi-a pierdut viaţa în atacul de pe podul din Westminster, din Londra, vinerea trecută.
Români au fost răniţi şi în urma atentatului terorist de la Nisa a anului trecut. Doi concetăţeni au fost atunci daţi dispăruţi, iar unul dintre ei a fost găsit ulterior fără suflare.
Nu putem uita, de astfel, nici de atentatul grav de la Bruxelles, din martie anul trecut, atunci când patru români au fost răniţi după acele explozii de la metroul şi aeroportul din Bruxelles.
Pe de altă parte, atentatele din noiembrie 2015 din Paris au dus la rănirea a doi români, iar alţi doi concetăţeni şi-au pierdut viaţa.
Şi dacă ne uităm mai în spate, în urmă cu câţiva ani vedem că, de asemenea, românii noştri au fost victime ale teroriştilor.
Atentatele grave din 2004 de la Madrid au plasat România pe locul doi în clasamentul ţărilor în ceea ce priveşte numărul de victime. Din păcate, 16 români au murit atunci, aşa cum alţi patru au murit în urma atentatului din septembrie 2001 din Statele Unite ale Americii.