Tânărul, în vârstă de 25 de ani, a ales drumul Germaniei în 2012, atunci când a primit o ofertă greu de refuzat din partea unei cunoştinţe. Salariu de minim 1.000 de euro pe lună, cazare şi masă asigurate şi condiţii de locuit “ca acasă”, asta i s-a promis lui Şerban Necula, care a acceptat instant propunerea.
“Când mi-a spus Dragoş ce mi se oferă, cred că m-am gândit fix două minute înainte să spun da. Nu aveam niciun motiv să nu plec, în România lucram într-un supermarket pe 900 de lei plus bonuri de masă”, îşi aduce aminte românul.
Şi-a cumpărat bilet de autocar din bani împrumutaţi de la rude şi prieteni şi, următoare zi, a pornit cu zâmbetul pe buze spre Munchen şi, totodată, spre o viaţă mai bună. Însă, surprizele neplăcute au început încă din primul moment în care a păşit pe meleagurile nemţeşti.
Condiţii “ca acasă”, fără duş şi pat propriu
“Am ajuns în gara din Munchen unde mă aştepta un alt român care lucra în Germania. M-a ajutat cu bagajul şi a început să îmi povestească cum stau lucrurile în această ţară, în timp ce ne îndreptam spre casa în care urma să locuiesc. Am mers cu U-Bahn-ul, metroul nemţesc, cam jumătate de oră şi am coborât la staţia Giesing”, povesteşte Şerban Necula.
A intrat în casă şi, în loc să găsească un pat numai pentru el, a dat nas în nas cu ceilalţi români veniţi la muncă, care locuiau acolo. Era un apartament cu două camere, într-una îşi avea biroul angajatorul de origine afgană, iar în cealaltă se găseau două paturi suprapuse şi trei persoane. Pe hol erau aşezate tacticos mai multe dulapuri în care îşi ţinea lucrurile patronul, în stânga acestora un aragaz şi o chiuvetă pe post de bucătărie, iar în dreapta baia, în care nu exista cabină de duş.
Patul suprapus de o persoană, în care dormeau două
“Nici măcar cei din închisoare nu stau în condiţiile astea. Nu cred că ei îşi fac baie la chiuvetă...”, acesta a fost primul lucru la care s-a gândit tânărul atunci când a văzut casa în care va locui.
A înghiţit în sec şi s-a dus în camera amenajată drept birou în care se afla viitorul lui şef, Malagn, imigrant din Afganistan, în vârstă de 38 de ani. Era un tip tuciuriu, nici foarte scund, dar nici foarte înalt, cu părul mediu spre lung. Purta o pereche de pantaloni clasici, albaştri, şi o pereche de pantofi de vară roşii care se asortau cu tricoul polo de aceeaşi culoare. Se vedea de la o poştă că sunt haine scumpe, pe care nu şi le-ar putea permite oricine.
Unul dintre colegii de cameră ai lui Şerban Necula
În faţa casei îşi parcase triumfător ultimul model de BMW, care, de asemenea, era tot roşu, iar atitudinea acestuia se potrivea perfect cu cele descrise mai sus.
Malagn l-a primit pe român cu un prietenos "Servus" şi i-a explicat unde şi cum va lucra. I-a spus că este urgent să înceapă munca următoarea zi şi să nu-şi facă griji pentru contract şi acte, pentru că se va ocupa el de acest aspect. Şerban urma să lucreze într-un hotel de patru stele, ca "housekeeping", adică servicii de curăţenie.
Salariul de 1.000 de euro pe lună a dispărut subit după discuţia cu viitorul său şef. Acesta i-a explicat că, dacă vrea să câştige bani frumoşi, trebuie să cureţe cât mai multe camere. De asemenea, nici cazarea şi nici masa nu erau asigurate, aşa cum îi promisese Dragoş înainte să plece din România. Afganul i-a spus că patul în care va dormi, împreună cu o altă persoană, îl va costa 200 de euro pe lună.
„Profesorul” Hassan şi şcoala de „housekeeping”
S-a gândit să se întoarcă în ţară şi să uite acest episod, însă, acum, primordial era să-şi plătească datoriile pe care le făcuse pentru a putea ajunge aici. Aşa că a decis să petreacă o mică perioadă de timp în Germania, până va strânge banii pe care trebuie să-i restituie prietenilor şi rudelor, şi că o va privi ca pe o experienţă de viaţă.
Primele zile de muncă, până a învăţat cum se procedează în acest domeniu, şi le-a petrecut cu veteranul Hassan, un afgan care a ajuns ilegal în Germania, în urma cu 14 ani, cu mustaţă şi riduri specifice vârstei de 56 de ani, cu experienţa celor opt ani petrecuţi în domeniul serviciilor de curăţenie şi cu glumele seci şi scurte la care râzi doar din politeţe. Dar, totodată, un “profesor” bun.
Şerban Necula, la muncă, în hotel
După o săptămână de "şcoală" alături de Hassan, Şerban primeşte lista lui proprie cu camere din hotel în care trebuie să facă curăţenie. Însă, pentru că era nou, primea cel mult şapte camere pe zi, ceea ce i-a adus în prima lună un salariu insignifiant.
"Îmi aduc aminte că în prima lună am primit fluturaşul de salariu pe care scria exact 637 de euro. O cameră se plătea cu 3,5 euro şi cu cât curăţai mai multe, cu atât salariul era mai mare. Puteam să ma descurc şi cu 637 de euro, dacă nu mi se cerea să plătesc chiria pe luna precedentă. Am încercat să negociez cu Malagn, însă nici nu a vrut să audă. Aşa că, prima lună în Germania mi-a adus alte datorii", povesteşte românul.
Calculul său lunar era simplu şi realist: 200 de euro chiria, 200 de euro mâncarea, 50 de euro abonamentul pentru U-Bahn, 50 de euro necesităţi pentru igienă, 150 de euro ieşiri săptămânale. În total, 650 de euro, un buget ce depăşeşte salariul încasat în prima lună.
Însă nu era corect, pentru că nu ştia că trebuie să mai adauge nişte cheltuieli neprevăzute. Malagn, şeful acestuia, i-a spus că lună de lună, din salariul său, românul trebuie să îi înapoieze 100 de euro, bani ce aparţin afganului. Acesta i-a explicat lui Şerban că suma de pe fluturaşul lui de salariu va fi mereu mai mare cu 100 de euro, bani pe care îi bagă în plus pentru a se alege şi el cu ceva de la fiecare angajat.
De fapt, afganul îi fura pe faţă pe români, pentru că era conştient că aceştia nu au cum să protesteze, fiind dependenţi de locul de muncă şi casa oferite de el.
România, un vis îndepărtat
După şase luni de housekeeping, chin şi un câştig lunar de aproximativ 900 de euro, a reuşit să-şi plătească jumătate din datorii, iar România părea din ce în ce mai aproape de el.
Lovitura a venit, însă, după încă două luni, atunci când a primit un telefon care i-a dat planurile peste cap. Mama acestuia l-a sunat să-i spună că situaţia de acasă este precară şi că se descurcă din ce în ce mai greu cu banii. Bunicul lui Şerban trecuse printr-o operaţie destul de grea şi foarte costisitoare, care a epuizat toate economiile familiei. În plus, pentru a avea grijă de bătrân, mama românului a fost nevoită să abandoneze locul de muncă până când acesta se va pune pe picioare.
“Pur si simplu, planul meu să mă întorc în ţară se dusese pe apa sâmbetei. Nu îmi venea să cred! Urma să îmi petrec o perioadă lungă din viaţa mea printre străini, obligat de problemele pe care le aveau ai mei... Nici nu ştiam din ce cauză să fiu supărat mai repede, de situaţia bunicului meu sau de situaţia mea”, îşi aminteşte tânărul cu mâhnire.
Lista cu camerele de hotel, într-o zi de muncă grea
Însă, după multe gânduri negre s-a resemnat, şi-a luat gândul de la România şi a început să se gândească la planuri de viitor, pe care să le realizeze în Germania şi, în acelaşi timp, să-şi ajute şi familia.
Dar cum o problemă nu vine niciodată singură, Malagn, şeful afgan al lui Şerban, a început să profite de dependenţa românului de locul de muncă pe care il oferise.
Să lucrezi în domeniul seviciilor de curăţenie nu e deloc uşor. Dovadă stau cele 15 kilograme pe care le-a dat jos tânărul în primele patru luni şi iritaţiile de piele pe care le dezvoltase din cauza prafului şi mizeriei din camerele de hotel. Programul începe la ora 7.00 dimineaţa şi se termină în funcţie de cât de multe camere ai şi cât de repede le cureţi. Dar, în principiu, undeva în jur de ora 17.00.
Muncă suplimentară, pe gratis
“Când mă întorceam de la muncă eram pur şi simplu epuizat. Beam o bere şi stăteam în parcul din faţa casei, în cel mai bun caz, sau în pat, de cele mai multe ori. Nu aveam televizor şi nici internet, pentru că Malagn nu voia să ne spună parola de la Wi-Fi. Din fericire, am reuşit la un moment dat să o aflăm şi mai pierdeam timpul uitându-mă pe telefon la seriale”, explică românul.
“După primele şase luni, a început să ne ducă şi pe la alte hoteluri. Pe mine şi pe un coleg de cameră. Venea şi ne lua cu maşina, cam de trei ori pe săptămână, şi munceam de la 11 noaptea, atunci când se închidea zona SPA în hoteluri, până la patru dimineaţa. Curăţam zona SPA. Iar a doua zi ne duceam din nou la muncă, la ora 7.00 dimineţa! Dacă ne plătea, pentru orele muncite noaptea, ştiam, măcar, că merită sacrificiul. Însă, nu primeam niciun cent!”, continuă Şerban.
Acesta povesteşte că, la un moment dat, s-a gândit să se mute de la şeful său, însă acest lucru a fost imposibil, pentru că dacă părăsea locuinţa ar fi pierdut, automat, locul de muncă. Chinurile continuau şi acasă. Cam odată la trei zile, când venea de la muncă, era sunat de Malagn şi rugat să îi ia şi pe ceilalţi şi să elibereze casa pentru câteva ore, pentru că trebuie să se întâlnească cu anumiţi oameni de afaceri importanţi.
“Nu apucam nici măcar să mâncăm. Odată am stat şi l-am urmărit, să vedem dacă este adevărat ce spune. Însă, oamenii de afaceri cu care trebuia să se întâlnească erau, de fapt, fete uşoare, care coborau din BMW-ul lui roşu şi intrau, împreună cu el, în locuinţă”, spune românul.
Tratat ca pe un câine, până în ultima clipă
Chinurile, munca acidă, condiţiile mizere şi tratamentul inuman au continuat timp de doi ani, atunci când tânărul s-a decis să se întoarcă în România şi să-şi susţină familia din banii pe care urmează să-i câştige în ţară. Ca orice om cu bun simţ, l-a anunţat pe şeful său cu o săptămâna înainte că şi-a luat bilet de avion şi că va părăsi Germania.
Şi de acolo a pornit o serie de neînţelegeri şi certuri între român şi afgan. Malagn susţinea că tânărul trebuie să-i plătească o lună de chirie înainte să plece, încercând astfel să-l fure chiar şi în ultimele zile. Pentru că românul a refuzat să-i dea încă 200 de euro, în ultima seara l-a dat afară din casă, în jurul orei 21.00, cu tot cu bagaj.
“Mi-am luat bagajul şi m-am pus pe o bancă din parcul aflat în faţa casei. Malagn se uita pe geam la mine. Ţin minte că am stat acolo până pe la ora 1.00, iar el nu s-a mai dus acasă. A dormit în birou, să fie sigur că nu intru în casă”, povesteşte Şerban.
Pentru că începuse ploaia, românul a fost nevoit să caute un loc unde să se adăpostească şi să se odihnească. În Munchen, însă, cea mai ieftină cameră de hotel costă 130 de euro. Constrâns de împrejurări şi epuizat, a plătit 153 de euro la un hotel de trei stele, pentru doar câteva ore de somn.
Ultima zi a fost, de asemenea, un chin pentru Şerban, care a fost nevoit să se plimbe cu bagajul prin Munchen, până la ora îmbarcării. Tânărul a ajuns în România în 2014 şi, de atunci, lucrează ca ospătar într-un restaurant din Capitală.
