Cele mai multe firme înmatriculate în ianuarie sunt în domeniul comerţului, respectiv circa 2.940, în scădere cu 10% faţă de 2013, potrivit unui raport prezentat de Mediafax.
Un număr mare de înmatriculări de firme a fost consemnat şi în domeniul activităţilor profesionale, ştiinţifice şi tehnice (909) şi construcţiilor (710). La finalul lunii ianuarie erau active circa un milion de firme.
De asemenea, în prima lună a anului a fost suspendată activitatea pentru aproape 2.100 de firme, cu 23% mai puţine decât în ianuarie 2013.
Numărul firmelor care au intrat în insolvenţă în ianuarie a scăzut cu 14,5%, la 2.054, de la 2.403 în perioada similară a anului trecut, potrivit Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).
În Bucureşti, Bihor şi Mureş au fost înregistrate cele mai multe insolvenţe în prima lună a anului - 360 (în creştere cu 52,5% faţă de 2013), 195 (cu 58,5% mai multe decât în prima lună a anului trecut), respectiv 150 firme (+206%). La nivel naţional, în 29 de judeţe au fost înregistrate scăderi ale numărului de insolvenţe, cu procente de la 6% la 87%. În Călăraşi şi Suceava au fost raportate cele mai puţine firme care au intrat în insolvenţă în luna ianuarie - 8, respectiv 11 cazuri.
Cele mai multe societăţi cu dificultăţi financiare sunt în continuare cele din domeniul comerţului, 849 intrând în insolvenţă, faţă de 798 în 2013, dar şi cele din construcţii - 279, comparativ cu 349 în ianuarie anul trecut şi din industria prelucrătoare - 253, în scădere de la 279.
Anul trecut au intrat în insolvenţă peste 29.500 de companii, astfel că de la declanşarea crizei circa 130.000 de firme au ajuns în incapacitatea de a-şi plăti datoriile.