Protest cu 50 de mii oameni în centrul Capitalei. Oamenii au ieşit în stradă nemulţumiţi de faptul că Guvernul ar putea graţia mii de infractori condamnaţi pentru corupţie, violatori sau pedofili. Manifestaţii au fost şi în afara graniţelor, la Bruxelles, Paris, Londra sau Chişinău.
Protestatarii s-au strâns în Piaţa Universităţii încă de la ora 17.
După ce s-au strâns câteva mii, oamenii au plecat în marş spre Consiliul Naţional al Audiovizualului pentru a-şi striga nemulţumirile faţă de membrii acestuia. Manifestanţii s-au arătat amuzaţi faţă de speculaţiile potrivit căror ar fi fost plătiţi pentru a ieşi în stradă, dar şi supăraţi că CNA nu ia nicio măsură.
Oamenii au trecut apoi prin faţa Ministerului Justiţiei, instituţia care a propus cele două ordonanţe de urgenţă.
După ce au trecut şi prin faţa sediului Avocatului Poporului, zecile de mii de oameni au mers spre Guvern. Protestatarii au anunţat că protestele vor continua.
Iată cum a decurs protestul de duminică:
UPDATE: Protestul s-a încheiat.
UPDATE: Protestatarii încep să părăsească Piața Victoriei. Jandarmii opresc din când în când mulțimea care coboară în stațiile de metrou pentru a nu provoca o busculadă.
Manifestanții au petrecut în jur de 4 ore la marșul prin Capitală, la temperaturi sub 0 grade Celsius,
UPDATE: Zecile de mii de protestatari au ajuns în jurul orei 20.20 la Guvern, în Piața Victoriei. Este vorba despre vârful coloanei, în condițiile în care aceasta se întinde pe 4 kilometri.
Manifestanții strigă lozinci împotriva corupției, a amnistiei și grațierii, a PSD și cer demisia celor responsabili pentru ordonanțele de urgență, în frunte cu ministrul Justiției, Florin Iordache.
UPDATE: O parte dintre protestatari au trecut deja de Piața Romană, în drumul spre Guvern. Numărul manifestanților se ridică acum la 50.000, potrivit Realitatea TV.
UPDATE: La București s-au strâns la ora 20.00 în jur de 40.000 de persoane, potrivit Realitatea TV.
UPDATE: După vizita la Palatul Parlamentului, protestatarii merg spre guvern. S-au strâns 30.000 de oameni, potrivit reporterilor Realitatea TV, și mai sunt câteva sute în Piața Universității care așteaptă să se alăture marșului.
UPDATE: Sunt peste 25.000 de oameni acum la Palatul Parlamentului, la Avocatul Poporului. Se strigă: "Amnistie pentru voi, doar în viața de apoi", "Se fură din buzunare, avem hoți la guvernare".
UPDATE: Realitatea TV estimează că peste 20.000 de oameni sunt în stradă acum, în drum spre sediul CNA, aflat la Palatul Parlamentului.
UPDATE: Imagini impresionante cu protestatarii strânși în Piața Universității, înainte de plecarea spre CNA.
UPDATE: S-au strâns peste 15.000 de oameni la protestul din București, aflat în drum spre CNA. Multe mii de oameni se află în Timișoara, Cluj, Iași și alte orașe ale țării.
UPDATE: La protest s-a venit cu câini, ba chiar și cu pisici, în semn de răspuns la afirmațiile unui post de televiziune potrivit căruia săptămâna trecută s-ar fi dat bani pentru ca patrupedele să iasă în piață.
UPDATE: Marșul a ajuns la jumătatea distanței dintre Piața Universității și Piața Unirii. Realitatea estimează că s-au strâns peste 11.000 de oameni.
foto: hotnews.ro
UPDATE: Realitatea TV estimează că în Piața Universității se află, la ora 18.00, în jur de 6.000 de persoane. Protestatarii au plecat într-un marș. Prima oprire: CNA.
UPDATE: Peste 2.000 de persoane la protest la Timișoara, în Piața Victoriei, peste 1.000 la Iași.
UPDATE: Protestatarii au rupt cordonul de jandarmi și au blocat circulația în Piața Universității.
Un manifestant intervievat de Realitatea TV a explicat:
"E clar că toată lumea a venit aici să protesteze împotriva legilor grațierii și amnistiei tocmai acum, când justiția a început să funcționeze. (...) Vrem să continue reforma din sănătate", a spus protestatarul.
UPDATE: Aproximativ 5.000 de persoane se află la această oră în Piața Universității. De la metrou continuă să urce sute de oameni.
UPDATE: În jur de 2.000 de persoane au ajuns deja în Piața Universității în București, iar lumea continuă să vină. "Valuri de oameni ies la Universitate, din subteran", scrie un protestatar pe pagina de Facebook a manifestației.
Se strigă "Hoții!", "Țara cere fără grațiere!", "PSD, ciuma roșie!".
Sute de persoane sunt și la Iași în aceste momente.
UPDATE: Aproximativ 1.000 de persoane s-au strâns deja la București, în Piața Universității.
UPDATE: Zeci de persoane s-au strâns pentru un protest și la Bruxelles
UPDATE: Câteva zeci de bucureșteni s-au adunat deja în Piața Universității pentru a participa la protestul privind proiectele de ordonanțe de urgență pentru grațiere și modifiarea Codurilor penale.
În Bucureşti, protestatarii spun că se vor strânge duminică, de la ora 17, în Piaţa Universităţii. De acolo, vor să plece în marş spre Ministerul Justiţiei, Consiliul Naţional al Audiovizualului şi Guvern.
Până la această oră, peste 10.000 de oameni şi-au anunţat intenţia de a protesta, atât în Capitală, cât şi în Alba Iulia, Arad, Bacău, Baia Mare, Braşov, Buzău, Cluj, Constanţa, Craiova, Deva, Galaţi, Piteşti, Ploieşti, Sibiu, Satu Mare, Târgu Jiu, Alexandria, Turda şi Râmnicu Vâlcea.
De asemenea, sunt anunţate proteste şi la Londra, Paris, Bruxelles, Bordeaux, Copenhaga, Hamburg şi Zurich.
Oamenii susţin că nu cer demisia Guvernului, şi doresc doar ca Executivul să îşi respecte promisiunile făcute în campania electorală.
Protestatarii consideră că ordonanţele privind amnistia şi graţierea sunt cu dedicaţie pentru anumiţi oameni politici, care au probleme cu legea şi şi-ar dori să scape de dosare penale şi condamnări.