Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a declarat că numărul secţiilor de votare în străinătate la alegerile parlamentare din acest an a crescut cu 331 faţă de scrutinul parlamentar din 2016, respectiv de la 417 la 748 de secţii de votare, subliniind, totodată, că votul la parlamentare se va desfăşura în străinătate pe parcursul a 2 zile, în 5 şi 6 decembrie.
„Ministerul Afacerilor Externe a transmis către Autoritatea Electorală Permanentă, la 16 noiembrie, propuneri pentru organizarea a 748 de secţii de votare în străinătate. Astăzi, AEP a emis hotărârea de aprobare a acestei propuneri. Este foarte important de subliniat că alegerile au loc în două zile, sâmbătă şi duminică, 5 şi 6 decembrie, este pentru prima oară când alegerile parlamentare în străinătate se derulează pe parcursul a două zile. (...) Vreau să subliniez că propunerea de organizare a celor 748 de secţii de votare în străinătate este rezultatul consultării de către misiunile diplomatice şi consulare a reprezentanţilor comunităţilor de cetăţeni români în afara ţării, iar în ce priveşte numărul de secţii vreau să remarc faptul că, faţă de alegerile parlamentare anterioare, din 2016, când au fost organizate 417 secţii, anul acesta am propus organizarea a 331 de secţii în plus", a declarat Bogdan Aurescu, miercuri, la începutul şedinţei de Guvern, întrebat de premier despre situaţia privind organizarea secţiilor de votare în străinătate pentru alegerile parlamentare.