Medicul Valeriu Gheorghiță a avertizat că la populaţia peste 80 de ani rata de vaccinare este scăzută.
„Rămâne o problemă, fiindcă rata de acoperire vaccinală la cei peste 80 de ani, care au cel mai mare risc de deces, este în continuare mică, de aproximativ 25 la sută. Deci până într-un sfert din cei care au peste 80 de ani au primit în momentul de faţă cel puţin o doză de vaccin”, a declarat Valeriu Gheorghiță, vineri seară, la o televiziune de știri.
Nici la categoria celor de peste 60 de ani nu este o rată mai mare: „Doar peste 22 la sută sunt persoane peste 60 de ani, ceea ce din punct de vedere al riscului de a face o formă gravă de boală nu este foarte bine”, a mai spus Gheorghiță.
„Cea mai mare parte a persoanelor care sunt în Terapia Intensivă sunt persoane nevaccinate, sunt în general persoane cu vârste de peste 65 de ani şi sunt persoane care au şi afecţiuni cronice asociate, tocmai de aceea mesajul este foarte clar pentru cei mai vulnerabili, să nu mai amâne decizia de vaccinare pentru că acest lucru se reflectă la nivel individual, asupra riscului de a face o formă gravă, mai mult decât asupra riscului de a transmite boala mai departe. Pentru că o persoană de 80 de ani nu are o mobilitate crescută, nu interacţionează cu foarte multe persoane”, a mai afirmat Gheorghiţă.
În același timp, un procent de două ori mai mare este în rândul românilor activi, al celor care lucrează - 40% dintre aceștia s-au vaccinat.
"Aproape 40 la sută dintre cei care s-au vaccinat sunt persoane sub 40 de ani. Aproape 40 la sută dintre cei care s-au vaccinat sunt între 40 şi 60 de ani, deci în general populaţia activă care este în câmpul muncii, care este angajată, care lucrează”, a adăugat președintele CNCAV.