Direcţia de Evidenţă a Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date (DEPABD) a identificat peste 150 de adrese la care ar sta mii de persoane care au fost luate în spaţiu de proprietari şi care vor fi verificate de poliţişti.
Printre altele, proiectul pus în dezbatere publică de MAI prevede ca personalul serviciilor publice comunitare de evidenţă a persoanelor să verifice dacă cel care solicită eliberarea unui document de identitate locuieşte în mod statornic în imobilul unde solicită stabilirea domiciliului. Cu toate că este prezent în toată ţara, fenomenul s-a acutizat în Bucureşti şi în municipiile Iaşi sau Vaslui. Aici, Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor a identificat în medie câte 30 de case sau apartamente unde ar trebui să locuiască aproximativ 120.000 de persoane.
În mod evident, această luare în spaţiu este numai una teoretică pentru că fizic ar fi imposibil.
Proiectul prezentat în dezbatere publică prevede că buletinele persoanelor depistate că locuiesc fictiv vor fi anulate, dar iniţiatorii vor schimba regulile.
„Este cazul să revenim asupra unei menţiuni din proiect, în ceea ce priveşte anularea actului de identitate, nu aceasta a fost intenţia – vorbim de anularea menţiunii de domiciliu. Această menţiune de domiciliu urmează să fie înscrisă doar în registrul naţional de evidenţă a persoanelor. În situaţia în care nu are o nouă adresă de domiciliu, se va putea elibera o carte provizorie de identitate care are menţiunea lipsă act spaţiu şi în baza ei cetăţenul îşi scoate un paşaport nou, de exemplu. Trebuie spus că în niciun caz această menţiune de anulare a domiciliului nu va fi luată doar pe baza unei constatări a unui poliţist”, a declarat chestorul de poliţie Cătălin Giulescu.