Potrivit proiectului, beneficiarii cardurilor de energie vor trebui să aleagă dacă folosesc acest ajutor pentru plata facturilor la energie sau pentru schimbarea repartitoarelor. Momentan, termenul limită pentru montarea repartitoarelor este până la sfârșitul acestui an.
Termenul-limită pentru montarea repartitoarelor de căldură în apartamente este de 31 decembrie 2023. Însă acest termen s-ar putea prelungi cu un an, după ce mai mulți români s-au plâns de costuri.
„PNL a depus azi, la Senat, un proiect de lege prin care montarea obligatorie a repartitoarelor de căldură în apartamentele de bloc se prelungeşte cu un an, până la 31 decembrie 2024”, anunţă PNL.
N-ai repartitor, ești amendat. Vrei repartitor, nu ai cum să-l pui
„Iniţiatorii liberali vor compensarea costului achiziţiei şi montării acestor dispozitive pentru categoriile vulnerabile, în limita a 750 lei/locuinţă. Beneficiarii sunt persoanele care au primit deja cardurile de energie, cu care pot plăti facturi la electricitate, gaz sau încălzire”, afirmă liberalii.
Potrivit PNL, „acest ajutor va putea fi folosit şi pentru plata sumei care depăşeşte subvenţia de 750 lei din costul repartitoarelor”.
”Proiectul legislativ este iniţiat de ministrul liberal al Energiei, Sebastian Burduja, alături de senatorii PNL Roberta Anastase, Toma Petcu, Mihail Veştea şi de alţi parlamentari. Mai semnează preşedintele Comisiei de Energie din Senat şi cel al Comisiei de Industrii din Camera Deputaţilor”, afirmă PNL.
Montarea unui repartitor pentru un calorifer costă între 50 și 70 de lei. Însă, pe lângă asta, cetățenii trebuie să plătească și citirea lunară care este între 2 și 7 lei pentru fiecare calorifer.
Termenul limită a fost amânat deja de mai multe ori. Cei care nu respectă prevederile ar putea primi amenzi de 1.000 de lei.