Potrivit Institutului Național de Statistică, rata inflației a crescut cu 2 procente din septembrie 2021 și până în ianuarie anul acesta.
În ultimele 12 luni, cel mai mult s-au majorat prețurile la gaze, cu până la 61%. De asemenea, benzina și motorina sunt mai scumpe cu 24 de procente, iar tutunul cu 7%.
Românii resimt scumpirile și în coșul zilnic. Uleiul și cartofii s-au scumpit cu 26%, zahărul cu 11 procente, iar pâinea cu 10%.
Liderul PNL, Florin Cîțu, susține că e nevoie de soluții pentru creșterea veniturilor românilor, fie ei salariați sau pensionari.
"Acesta este o solutie, aceea de a reduce contribuțiile. Dintr-o dată ar crește venitul net al tuturor românilor. Am făcut un calcul pentru venitul mediu care azi e de 6.327, o reducere de 5% însemna 317 de lei. Dacă vrem să ajutăm rata inflației, aceasta este o soluție foarte bună și scade imediat rata inflației, această reducere a TVA", a afirmat Cîțu.
Pe de altă parte, președintele PSD, Marcel Ciolacu, consideră că de vină pentru majorarea prețurilor este criza din energie.
"Cauza inflației și a tuturor scumpirilor o reprezintă aceste prețuri, din punctul meu de vedere, speculative. S-a mers întrât âncat prețul energiei e mai mare decât în Germania. Eu consider că va trebui să venim cu un preț reglementat pentru acest an de zile, inclusiv iarna viitoare", a afirmat Ciolacu.