Vremea va fi călduroasă, pe arii restrânse caniculară în vestul şi în sudul ţării, iar disconfortul termic se va accentua treptat.
Indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi depăşi pragul critic de 80 de unităţi, vineri, 1 iulie, local în sud, sud-est şi izolat în celelalte regiuni, iar sâmbătă, 2 iulie, în cea mai mare parte a teritoriului.
Îndeosebi în zonele de deal şi de munte, mai ales în cursul după-amiezelor şi al serilor, vor fi averse cu caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi izolat grindină.
Începând de duminică, 3 iulie, gradul de instabilitate atmosferică se va accentua şi va cuprinde majoritatea regiunilor.