Republica Moldova intră în categoria statelor ai căror medici se pot angaja acum cu mai mare ușurință în sistemul medical românesc. Odată cu această modificare crucială, a fost publicată și procedura de recunoaștere profesională.
Așadar, diplomele, certificatele și titlurile de medic din alte state decât Australia, Canada, Israel, Noua Zeelandă și SUA, vor fi recunoscute de către statul român.
„Titlurile oficiale de calificare ca medic specialist eliberate de statele terțe, altele decât Australia, Canada, Israel, Noua Zeelandă și Statele Unite ale Americii, echivalente specialităților medicale clinice și paraclinice prevăzute de Nomenclatorul de specialități medicale, medico-dentare și farmaceutice pentru rețeaua de asistență medicală, aprobat prin Ordinul ministrului sănătății publice nr. 1.509/2008, cu modificările și completările ulterioare, sunt recunoscute drept certificate de medic specialist eliberate de Ministerul Sănătății pentru specialitatea respectivă, în vederea facilitării dreptului de exercitare a practicii medicale pe perioadă nedeterminată sau a practicii medicale temporare/ocazionale pe teritoriul României a titularilor acestora”, prevede ordinul.
Totuși, există câteva condiții care trebuie îndeplinite pentru a putea practica medicina pe teritoriul României.
Formarea de medic specialist a persoanei care solicită recunoașterea trebuie să se fi „efectuat în condiții de studiu și practică medicală care asigură competența profesională a acestuia cel puțin similară cu competența profesională a medicilor pe plan national”, se menționează în documentul publicat în Monitorul Oficial.
De asemenea, titlurile oficiale de calificare ca medic specialist trebuie să fie eliberate de autoritatea desemnată în temeiul actelor normative în vigoare în statul pe teritoriul căruia a avut loc formarea, în cazul nostru USMF Nicolae Testemițanu și Ministerul Sănătății.
Procedura
Solicitările de recunoaștere a diplomelor urmează să fie depuse către o comisie mixtă care va fi aprobată prin ordinul Ministerul Sănătății. Membrii comisiilor vor fi desemnați de comisiile de specialitate, iar un membru va veni de la Colegiul Medicilor.
Recunoașterea profesională se face de către Ministerul Sănătății prin ordin, numai după ce raportul comisiei mixte va fi avizat de Colegiul Medicilor din România. Procedura se finalizează după ce solicitantului i se eliberează certificatul de membru de către Colegiul Medicilor din România, pentru exercitare profesiei de medic pe teritoriul României cu titlul de medic specialist în specialitatea echivalată, cu respectarea normelor legale.
Autoritățile române se obligă să soluționeze cererea de recunoaștere în maxim 90 de zile de la data înregistrării dosarului complet.
Ce trebuie să conțină dosarul
Solicitanții pentru recunoașterea diplomelor trebuie să depună la Ministerul Sănătății următoarele documente:
a) cerere de recunoaștere care va cuprinde obligatoriu și datele de contact (adresă, telefon, fax, adresă de e-mail);
b) copia documentului de identitate, (buletin/carte de identitate sau pașaport);
c) documente din care să rezulte cerințele prevăzute la art. 376 alin. (1) lit. c)-g) din Legea nr. 95/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, după caz;
d) copia legalizată a documentelor care atestă calificarea de medic;
e) copia legalizată a titlului de medic specialist dobândit în statul unde s-au făcut studiile;
f) documente din care să rezulte durata specializării (ani, luni, ore de formare pe săptămână), curriculumul pregătirii efectuate și competențele atestate prin titlul respectiv de medic specialist;
g) documente privind experiența profesională și educația medicală continuă, dobândite de solicitant, emise de autoritatea competentă a statului în care acesta a exercitat profesia;
h) certificat de sănătate fizică și psihică din care să rezulte că acesta poate practica specialitatea dobândită;
i) dovezi emise de autoritatea competentă din statul de origine sau proveniență privind caracterul onorabil, moral sau absența unei situații care suspendă sau interzice exercitarea profesiei în caz de eroare profesională gravă, respectiv o atestare de confirmare a inexistenței unor suspendări temporare sau definitive de la exercitarea profesiei sau a unor condamnări penale;
j) extrasul de cazier judiciar emis de autoritatea competentă a statului în care acesta a exercitat profesia;
k) certificatul de atestare a cunoștințelor de limbă română;
l) dovada achitării taxei de evaluare profesională. Cuantumul taxei de evaluare profesională se stabilește prin decizie a Consiliului național al Colegiului Medicilor din România și se depune în contul Colegiului Medicilor din România. În cazul în care evaluarea profesională presupune și o probă de aptitudini, cuantumul taxei se dublează.(3) Documentele trebuie însoțite de traducerile legalizate în limba română, în original. Acestea au o valabilitate de 3 luni de la data emiterii.
În cazul în care durata formării a medicului nu corespunde cu durata de formare a statului român, se prevăd proceduri suplimentare, respectiv va fi nevoie de mai multe acte doveditoare și se va institui o probă de aptitudini.