La haine, prețurile din România (aflate la 86% din media UE) sunt mai mari decât în Spania (85%), Cehia (85%), Polonia (84%), Bulgaria (79%) sau Ungaria (70%).
Cele mai scumpe haine în Europa sunt în Suedia și Danemarca (121%, respectiv 120% față de media UE), potrivit celui mai recent raport comparativ de prețuri publicat de Eurostat.
La electronice, România stă mult mai rău. Prețurile plătite de români sunt peste media europeană (107%) și mult mai mari decât în țări cu salarii icomparabil mai mari ca Germania (95%), Italia (98%), Franța (101%), Suedia (100%) și alte 17 țări UE!
Și costurile cu mijloacele de transport sunt mai mari în România (86%) decât în Cehia (75%), Polonia (83%), Ungaria (84%), Slovacia (84%) și țările baltice.
Nici la mâncare nu suntem cei mai ieftini: Polonia are prețuri mai mici decât noi (61% versus 68%). Cea mai scumpă mâncare din Europa este în Danemarca (139%) și Austria (124%).
Prețurile din hoteluri și restaurante sunt mai mici și în Ungaria și în Bulgaria decât la noi.
Adevărul negru pe alb poate fi văzut în tabelul de mai jos: