Temperaturile vor urca în termometre până la 40 de grade Celsius la umbră, iar în unele zile vor depăşi acest prag. Europa a fost lovita de un val de căldură extremă în ultimele săptămâni: cele mai afectate ţări fiind Franţa, Portugalia, Spania şi Grecia, unde s-au înregistrat temperaturi şi de 50 de grade Celsius.
Elena Mateescu, directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM) a declarat, pentru DC News, că nu exclude ploi în luna august.
"Luna august e cea mai stabilă lună a vremii în ceea ce priveşte regimul de precipitaţii, dar nu excludem ca şi luna august să aducă perioade de zile călduroase, urmate de perioade în care fenomenele specifice instabilităţii atmosferice accentuate să genereze, din nou, suita care ne-a obişnuit: ploi cu caracter torenţial, vijelii şi căderi de grindină, adică norii de furtună să-şi facă apariţia.(…) Mai multă energie în sistem, mai multă căldură, coroborat cu vapori de apă generează creşterea intensităţii fenomenelor meteorologice extreme ", a declarat Elena Mateescu.