Pentru a intra pe teritoriul Republicii Malta, persoanele cu vârsta de peste 12 ani care sosesc din state incluse în zona roșie, printre care și România, trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
- să prezinte dovada completării, anterior călătoriei, a următoarelor formulare:
- formularul electronic de localizare a pasagerului
- formularul național maltez de localizare a pasagerului;
- formularul referitor la starea sănătății
- să prezinte fie dovada efectuării vaccinului împotriva COVID-19, cu condiția să fi trecut cel puțin 14 zile de la administrarea celei de-a doua doze a vaccinului sau a dozei unice, după caz, fie rezultatul negativ al unui test molecular tip PCR, efectuat cu maximum 72 de ore înainte de sosirea în Republica Malta. În situația prezentării unui test molecular negativ tip PCR, persoanele în cauză vor fi supuse măsurii de carantină, timp de 14 zile, conform dispozițiilor autorităților malteze, la un hotel ales de autorități, cu suportarea de către persoana vizată a costurilor aferente;
- să nu prezinte niciun simptom al infectării cu virusul SARS-CoV2.
Conform informațiilor comunicate de autorități, pe teritoriul maltez sunt recunoscute vaccinurile aprobate de către Agenția Europeană a Medicamentului (EMA): Pfizer-BioNTech; Moderna, Vaxzevria AstraZeneca, Johnson&Johnson, iar efectuarea vaccinării poate fi atestată prin prezentarea unuia dintre următoarele certificate:
- Certificatul de Vaccinare eliberat de autoritățile sanitare malteze;
- Certificatul digital european COVID (eliberat de unul dintre statele UE sau Confederația Elvețiană);
- Certificatul de Vaccinare emis de către Autoritatea Națională de Sănătate (NHS) - din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord;
- Certificatul de Vaccinare emis de Autoritatea Sanitară din Dubai;
- Certificatul de Vaccinare emis de autoritățile sanitare din Turcia.