”În urmă cu două săptămâni, când preşedintele Klaus Iohannis a prezidat şedinţa de Guvern, am anunţat un calendar pentru implementarea proiectului ”România educată”, proiect care a fost asumat de Guvernul României. Astăzi, am semnat decizia de înfiinţare a Comitetului interministerial pentru monitorizarea implementării proiectului ”România educată”.
Este un proiect foarte important pentru noi. În PNRR sunt alocate peste 3,6 miliarde de euro pentru acest proiect”, a anunțat premierul la finalul ședinței de guvern.
Citește și: ”Președinția a publicat raportul "România Educată". DOCUMENTUL integral”
Din comitet fac parte Ministerul Educaţiei, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Ministerul Finanţelor, Ministerul Justiţiei, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, Ministerul Dezvoltării, Ministerul Culturii, Ministerul Tineretului şi Sportului.
”În plus, la lucrări participă, în calitate de membri, vicepremierii Guvernului. Conducerea este asigurată de prim-ministru, în calitate de preşedinte, şi de ministrul Educaţiei, în calitate de vicepreşedinte. Administraţia Prezidenţială are un statut de invitat permanent, dar, foarte important, la lucrările comitetului pot participa, în calitate de invitaţi, experţi în educaţie şi reprezentanţi ai societăţii civile. Contez foarte mult pe aportul acestora la implementarea cu succes a acestui program”, a mai transmis Cîțu.