În mai puțin de o lună, variola maimuței s-a răspândit în peste 20 de țări. Sunt aproape 300 de cazuri confirmate la nivel mondial și alte zeci în analiză. În țara noastră nu a fost raportat niciun suspect, însă autoritățile se pregătesc pentru orice scenariu. Europa cumpără vaccin pentru variolă, iar aproape o mie de doze ajung și la noi.
"Este o cantitate mică, există o instituție a Uniunii Europene - se numește Hera, care se ocupă de urgențele de sănătate publică. Prin intermediul Hera fiecare stat membru va primi o cantitate de vaccin. Nu știu dacă gratuit sau o va achita, însă sunt puține doze. O mie am solicitat noi în țară", a afirmat ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.
"Vaccinarea împotriva variolei presupune următoarea administrare: la cei care nu au fost vaccinați anterior sunt 2 doze la un interval de minim 28 de zile. Pentru cei care au fost vaccinați anterior se face o doză rapel, iar cei cu imunitatea compromisă vor face două doze de rapel", a explicat medicul Adrian Marinescu, director medical al Institutului Matei Balș din Capitală.
De altfel, autoritățile impun măsuri dure la nivel mondial. Specialiștii britanici spun că persoanele suspecte ar trebui să evite contactul cu animalele de companie cel puțin 21 de zile, iar în Spania toate cazurile și contacții direcți sunt sub supraveghere. Și autoritățile de la noi au elaborat o metodologie.
"Este o chestiune tehnică elaborată de colegii de la INSP, respectiv orice caz suspect de boală eruptivă care nu are un link epidemiologic clar sau care nu are o simptomatologie clară sau diagnostic de laborator clar, poate fi considerat un caz suspect de variolă. Avem definiție de caz care este furnizată de Centrul European de Control al Bolilor și de OMS, a fost comunicata tuturor DSP-urilor", a mai spus ministrul Sănătății.
Alexandru Rafila precizează că variola maimuței nu se răspândește cu ușurință între persoane și necesită un contact apropiat. Virusul intră în organism prin pielea sau mucoasele lezate, tractul respirator, ochi, nas sau gură și prin fluide corporale.