Echipa României a cules roadele antrenamentelor intense, ocupând primele șase locuri ale clasamentului și devenind campioană europeană, în fața unor țări ca Cehia, Ungaria, Australia, Italia, Lituania, Polonia și Suedia.
La individual titlul de Campion European a fost câștigat de Eduard Despescu, fiind urmat îndeaproape de Andreea Bănesaru, pe locul doi și de Dan Sebastian pe locul al treilea.
Evenimentul nu s-ar fi putut desfășura fără munca și dedicarea tuturor celor implicați în organizarea campionatului, care s-au asigurat zi de zi că totul merge ca pe roate pentru ca piloții noștri și oaspeții internaționali să se poată concentra doar asupra probelor de concurs.